Comisia Europeană a alocat României 71,4 milioane de certificate verzi cu titlu gratuit pentru perioada 2013 - 2020
Conform ANRE, anul acesta, valoarea fiecărui certificat este cuprinsă între 27 şi 55 euro
Producătorii de energie electrică vor primi, cu titlu gratuit, pentru perioada 2013 - 2020, 71,4 milioane de certificate de emisii de gaze cu efect de seră, a căror valoare este cuprinsă între 1,9 şi 3,9 miliarde euro.
"România a obţinut aprobarea Comisiei Europene pentru alocarea în continuare a 71,4 milioane de certificate de emisii de gaze cu efect de seră cu titlu gratuit pentru producătorii de energie electrică în perioada 2013-2020", a anunţat ieri Ministerul Economiei.
Conform ordinului ANRE din luna februarie a.c., valorile de tranzacţionare a certificatelor verzi pe piaţa de certificate verzi pentru anul 2012 sunt de minimum 121,89 lei/certificat verde (respectiv 27,08 euro/certificat verde, calculat la un curs de 4,5 lei) şi de maximum 248,30 lei/certificat verde (respectiv 55,17 euro/certificat verde, calculat la un curs de 4,5 lei).
Potrivit Ordinului ANRE nr.4/2012, publicat în Monitorul Oficial nr. 129 din 22 februarie, contravaloarea certificatului verde neachiziţionat de către operatorii economici care au obligaţie anuală de achiziţie de certificate verzi, în cazul neîndeplinirii cotei obligatorii de achiziţie de certificate verzi pentru anul 2012, este de 496,61 lei/certificat verde neachiziţionat (respectiv 110,35 euro/certificat verde neachiziţionat, calculat la un curs de 4,5 lei).
268 de milioane de certificate, alocate pentru şase ţări de CE
Comisia Europeană a aprobat, la sfârşitul săptămânii trecute, alocările gratuite de certificate de emisii de CO2 pentru centralele termoelectrice din România, Bulgaria şi Republica Cehă. În mai 2012, Comisia Europeană a autorizat cererile Ciprului,