Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cât costă un an de facultate în perioada 2012-2013: între 2.500 şi 6.000 de lei, la stat

Publicat in Adevarul, joi 12 iulie 2012 ·

Pentru anul universitar 2012-2013, facultăţile din Capitală au 12.900 locuri finanţate de la buget şi 7.500 de locuri cu taxă. Înscriereaa început pe 9 iulie. Un al doilea val de candidaţi sunt aşteptaţi să-şi depună dosarele de admitere după afişarea rezultatelor finale la examenul de Bac, în urma contestaţiilor, care va avea loc vineri, 13 iulie.

Prima sesiune de admitere în învăţământul superior se va desfăşura începând cu 17 iulie la mai multe specializări printre care istorie, psihologie, teologie şi economie.

Pe 27 iulie, ultima zi din sesiune vor susţine examen de admitere candidaţii care au optat pentru facultatea de drept. La unele dintre specializări, admiterea se va face doar pe bază de dosar, după rezultatele de la Bac, cum este cazul Academiei de Studii Economice. În schimb, la Medicină, Politehnică şi la unele facultăţi ale Universităţii Bucureşti, candidaţii vor susţine examen de tip grilă.

Bătălia din această sesiune se va da, la sfârşitul lunii, pentru cele 12.900 de locuri finanţate de stat, la instituţiile de învăţământ superior de categoria I din Bucureşti, conform cifrelor de şcolarizare pentru anul universitar 2012 - 2013. Candidaţii care nu obţin sau nu au o notă suficient de mare pentru buget au la dispoziţie aproximativ 7.500 de locuri la taxă, la Universitatea Bucureşti (UB), Universitatea Politehnică din Bucureşti (UPB) şi la Academia de Studii Economice (ASE). În plus, Universitatea de Medicină şi Farmacie "Carol Davila" va anunţa candidaţii admişi pe locurile cu taxă pe 6 august, după analizarea cererilor în acest sens. Pot solicita această formă de şcolarizare cei care au obţinut o notă mai mare de cinci la examen.

Taxa cea mai mare, la Medicină

Studenţii admişi în anul I pe locurile cu taxă vor trebui să scoată din buzunar sume care încep de la 2.500 de lei şi pot ajunge la 6.000 de lei, în funcţie de

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

SuperLiga: Dinamo, doar remiză cu FC Botoșani. Un gol al „câinilor” a fost anulat

HotNews acum 39 minute
Dinamo Bucureești și FC Botoșani au terminat la egalitate, scor 0-0, meciul disputat luni, pe stadionul „Arcul de Triumf”, în etapa a doua din SuperLiga. Dinamo – FC Botoșani 0-0 Toate ocaziile din prima repriză le-au aparținut „câiniilor”: Musi (‘5

Percheziţii pe scară largă şi arestări ale unor oficiali anticorupţie în Ucraina

News.ro acum o ora
Serviciile de securitate ucrainene au arestat luni funcţionari ai principalei agenţii anticorupţie din ţară şi au efectuat zeci de percheziţii, într-o acţiune pe care agenţia a calificat-o ca fiind excesivă şi care a dus la închiderea efectivă a înt

Programul SGR-RetuRO se va extinde. Ministrul Mediului a anunțat noile ambalaje care vor intra pe listă

Adevarul acum 16 minute
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat că analizează extinderea Sistemului de Garanție-Returnare (SGR) și la alte tipuri de ambalaje, precum borcanele sau cartoanele de lapte.

Ilie Bolojan: „Cât timp voi fi premierul României, voi căuta nu să creez FALII în COALIȚIE”

Gandul acum o ora
Premierul Ilie Bolojan este ferm convins că actuala Colaliție nu este una de conjunctură și va trece testul politic, inclusiv pe pachetul doi posibil asumat. Pe timpul mandatului său, Premierul promite să nu creeze noi falii între PNL și PSD, în spe

BREAKING | A murit actorul Malcolm-Jamal Warner din The Cosby Show. Care a fost cauza decesului

Cancan acum o ora
Malcolm Jamal-Warner, actorul, cunoscut mai ales pentru rolul lui Theo din serialul The Cosby Show, a murit duminică, 20 iulie, la vârsta de 54 de ani, în timp ce se afla în vacanță cu familia sa în Costa Rica. Autoritățile au stabilit cauza decesul

Nicușor Dan, despre interferențele Rusiei: „NATO, UE şi Marea Britanie confirmă. Statul român trebuie să vină cu noi probe”

HotNews acum 5 ore
Președintele Nicușor Dan a transmis luni un mesaj în care afirmă că NATO, Uniunea Europeană și guvernul britanic au confirmat, prin declarații oficiale, că Rusia a desfășurat acțiuni de dezinformare și manipulare, precum și agresiuni ciberbetice în

VIDEO Radu Miruță a descoperit, „cu mare stupoare”, că Ministerul Economiei deține o clădire cu 54 de birouri și mai multe firme, dar nu a încasat niciun leu chirie de 18 ani

HotNews acum 3 ore
Ministrul Economiei, Radu Miruță, a anunțat luni că o clădire de birouri aflată în administrarea ministerului, situată în București, a fost ocupată timp de aproape două decenii fără ca statul să încaseze vreo chirie, deși spațiile erau închiriate și

Superliga: Set pentru Unirea Slobozia, scor 6-1, cu FK Csikszereda. Ardelenii au jucat în inferioritate numerică din minutul 33

News.ro acum 2 ore
Formaţia Unirea Slobozia a învins, luni, pe teren propriu, cu scorul de 6-1 (2-1), echipa FK Csikszereda, în etapa a doua a Superligii. Pentru Unirea Slobozia au marcat Purece (34, penalti), Aganovic (45+8, 72), Dulcea (55), Rotund (86) şi Said (90)

Două persoane au murit şi patru au fost rănite în Gorj, după ce autoutilitara în care se aflau s-a răsturnat într-o râpă / A fost activat Planul Roşu de Intervenţie

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Două persoane au murit şi patru au fost rănite într-un accident rutier petrecut, luni seară, în judeţul Gorj. O autoutilitară care circula pe un drum forestier s-a răsturnat la un moment dat într-o r

Ministerul Apărării cumpără şase sisteme de apărare antiaeriană SHORAD-VSHORAD, în valoare de peste 2 miliarde de euro, de la compania israeliană Rafael

Ziarul Financiar acum 3 ore
Ministerul Apărării Naţionale - Direcţia generală pentru armamente, prin CN Romtehnica SA, şi compania israeliană Rafael Advanced Defense Systems Ltd au semnat, vineri, acordul-cadru privind achiziţia sistemelor antiaeriene SHORAD-VSHORAD, valoarea

Vremea

București
acum

27°
lun.

20°/36°
mar.

22°/41°
mie.

23°/37°
joi

21°/39°
Iasi
acum

25°
lun.

19°/32°
mar.

20°/37°
mie.

18°/33°
joi

20°/34°
Constanta
acum

25°
lun.

20°/33°
mar.

22°/34°
mie.

23°/26°
joi

24°/28°
Cluj-Napoca
acum

21°
lun.

17°/31°
mar.

20°/31°
mie.

18°/31°
joi

19°/33°
Timisoara
acum

26°
lun.

19°/39°
mar.

17°/33°
mie.

21°/35°
joi

22°/39°