Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Victor Ponta: Am înţeles îngrijorările Comisiei Europene, care sunt legitime

Publicat in Antena 3, joi 12 iulie 2012 ·

Guvernul român va trimite vineri sau cel târziu luni răspunsurile la lista cu întrebările ridicate preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, a declarat joi, la Bruxelles, premierul Victor Ponta, după întrevederea cu şeful executivului UE.

''A fost o întâlnire extrem de utilă şi pozitivă. Am înţeles îngrijorările Comisiei care sunt legitime. De asemenea, am primit o listă cu întrebări la care Comisia Europeană aşteaptă din partea guvernului răspunsuri foarte clare şi m-am obligat ca mâine (vineri - n.r.) sau luni să transmitem aceste răspunsuri, pentru a asigura încă o dată că tot ceea ce a fost ca bătălie politică săptămâna trecută nu a afectat şi nu va afecta în niciun fel statul de drept, ordinea constituţională şi stabilitatea instituţiilor noastre la standarde europene'', a spus Ponta, potrivit Agerpres.

El a precizat că a cerut Comisiei un set de întrebări concrete, întrucât ''acuzaţiile erau extrem de generale'', adăugând că vineri va prezenta răspunsurile pe care le va trimite preşedintelui executivului comunitar.

Referitor la discuţia cu preşedintele Consiliului European, Herman Van Rompuy, premierul român a spus că l-a asigurat că toate evoluţiile politice nu vor afecta în primul rând stabilitatea economică şi socială, dar şi capacitatea României de a-şi respecta toate angajamentele pe plan european.

''Am mai avut o discuţie foarte concretă despre intrarea în spaţiul Schengen, solicitând şi preşedintelui Consiliului European şi, sigur, mai departe Comisiei, ca ceea ce s-a afirmat tot timpul, şi anume că intrarea în spaţiul Schengen reprezintă un standard pe care, dacă România îl respectă, se realizează, dacă România nu l-ar respecta, nu s-ar întâmpla; deci să nu fie legată criza politică de la Bucureşti din aceste zile, criză care va fi soluţionată definitiv în data de 29, prin referendum, să nu fie leg

Articolul in Antena 3 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - BEC a înregistrat candidatura lui Victor Ponta la alegerile prezidenţiale

News.ro acum 9 ore
Biroul Electoral Central (BEC) a anunţat, vineri seară, că a decis să înregistreze candidatura ca independent a lui Victor Ponta la alegerile prezidenţiale. Biroul Electoral Central a adoptat, în şedinţa de vineri, o decizie privind înregistrarea ca

BEC sesizează organele de urmărire penală și CNA după amenințările primite de membrii săi

Ziua Constanta acum 9 ore
Biroul Electoral Central (BEC) pentru alegerile prezidențiale din 2025 transmite că, în cadrul ședinței din 14 martie 2025, a fost luată în unanimitate decizia de a sesiza organele de urmărire penală și Consiliul Național al Audiovizualului, în urma

Pedepse de peste cinci ani de închisoare pentru manelistul Dani Mocanu şi pentru fratele acestuia, într-un dosar în care au fost judecaţi pentru tentativă de omor. Decizia nu e definitivă

News.ro acum 6 ore
Manelistul Dani Mocanu, în actele oficiale Daniel Mocanu, şi fratele acestuia, Ionuţ Nando Mocanu, au fost condamnaţi pentru tentativă de omor şi tulburare a ordinii şi liniştii publice, în urma unui scandal petrecut în anul 2022, în incinta unei st

UPDATE - Incendiu de proporţii la o vopsitorie auto din municipiul Sibiu/ Mai multe maşini, în interior/ 50 de oameni, evacuaţi/ Mesaj RO-Alert din cauza fumului dens/ Incendiul, stins/ Trei autoturisme, două microbuze şi patru motociclete, distruse - FOTO

News.ro acum 9 ore
Un incendiu de proporţii a izbucnit, vineri, la o vopsitorie auto din municipiul Sibiu, în hală fiind mai multe maşini. Pompierii au acţionat cu mai multe echipaje şi au fost trimise şi maşini din judeţele Mureş, Braşov, Vâlcea şi Hunedoara. Hala es

Superliga – Play-Out: Petrolul Ploieşti – FC Botoşani 0-2

News.ro acum 10 ore
Echipa FC Botoşani a învins vineri, în deplasare, scor 2-0, formaţia ploieşteană Petrolul, în primul meci al play-out-ului din Superligă. Oaspeţii au deschis scorul foarte repede la Botoşani, în minutul 3, prin Mitrov, care a profitat de o pasă greş

Zelenski vede „o șansă reală” de a pune capăt conflictului cu Rusia: „Suntem aproape de primul pas în încheierea oricărui război”

HotNews acum 6 ore
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat vineri, 14 martie, că vede o oportunitate concretă de a pune capăt războiului cu Rusia, după ce Ucraina a acceptat propunerea SUA pentru un armistițiu de 30 de zile. Moscova a transmis însă că va

A murit mama lui Dan Petrescu. Avea 91 de ani și mari probleme de sănătate

Gazeta Sporturilor acum 10 ore
CFR Cluj a anunțat decesul mamei antrenorului Dan Petrescu. Florica avea 91 de ani și mari probleme de sănătate.

Ce l-a nedumerit pe MM Stoica în Craiova - U Cluj: „Să nu se supere nimeni, dar...”

Gazeta Sporturilor acum 7 ore
Mihai Stoica, 59 de ani, președintele Consiliului de Administrație de la , a comentat , câștigat de olteni cu 3-0.

Mark Carney a depus jurământul pentru a prelua funcția de prim-ministru al Canadei. Ce spune despre colaborarea cu Donald Trump

HotNews acum 5 ore
Mark Carney, fost guvernator al Băncii Centrale a Canadei, a depus vineri jurământul ca prim-ministru al Canadei, succedându-l pe Justin Trudeau, care a condus țara timp de mai bine de nouă ani. În primul său discurs oficial, Carney a subliniat că a

Verdictul tranșant al unei investigații ONU: Rusia a comis crime împotriva umanității în Ucraina

HotNews acum 11 ore
Rusia a comis crime împotriva umanității de tipul torturii și provocării de dispariții forțate în războiul din Ucraina, este concluzia unei investigații realizate de Organizația Națiunilor Unite, potrivit AFP. Crimele au fost comise ca parte dintr-u

Vremea

București
acum

12°
sâm.

12°/25°
dum.

13°/19°
lun.

4°/12°
mar.

1°/6°
Iasi
acum

13°
sâm.

12°/25°
dum.

5°/12°
lun.

2°/8°
mar.

-1°/4°
Constanta
acum

12°
sâm.

12°/22°
dum.

9°/16°
lun.

5°/10°
mar.

2°/6°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

8°/21°
dum.

4°/10°
lun.

-0°/7°
mar.

-3°/2°
Timisoara
acum

11°
sâm.

11°/20°
dum.

6°/13°
lun.

1°/9°
mar.

-1°/6°