“Dacă mă veţi vedea vreodată că merg la Bruxelles, dacă voi mai avea ocazia ca preşedinte, pentru întâlniri cu preşedintele Consiliului European şi cu preşedintele Comisiei Europene, şi veţi constata că nu a fost apoi o declaraţie comună, va trebui să înţelegeţi că s-a întâmplat ceva rău”, a afirmat Traian Băsescu, joi seară, la TVR.
Traian Băsescu a adăugat, că este un “semnal înfiorător” pentru România faptul că nici preşedintele Consiliului European, Herman Van Rompuy, şi nici preşedintele Comisiei Europene, Jose Barroso “nu au ieşit” într-o conferinţă de presă comună alături de premierul Victor Ponta. Preşedintele suspendat a spus că faptul că preşedintele Consiliului European, Herman Van Rompuy, şi preşedintele Comisiei Europene, Jose Barroso, nu au susţinut o conferinţă de presă comună alături de Ponta este contrar protocolului, iar acest lucru reprezintă “un semnal înfiorător pentru România“.
“Preşedintele Barroso a exprimat serioasele sale preocupări în ceea ce priveşte recentele evoluţii politice din România în legătură cu respectarea statului de drept, cu independenţa sistemului de justiţie şi cu rolul Curţii Constituţionale. El a subliniat că trebuie garantate mecanismele necesare funcţionării unui sistem democratic. Preşedintele Barroso a subliniat în mod clar că Guvernul României trebuie să respecte independenţa totală a sistemului judiciar, să restabilească puterile Curţii Constituţionale şi să se asigure că deciziile acesteia sunt respectate, să numească un Avocat al Poporului ce se bucură de sprijin transpartinic, să garanteze o nouă procedură deschisă şi transparentă pentru numirea Procurorului-General şi a directorului DNA, precum şi să facă din integritate o prioritate politică”, se arată într-un comunicat al Comisiei Europene.
Citeste si Primul discurs electoral al preşedintelui suspendat. Băsescu merge pe “cinste”
“