O echipă de medici condusă de şeful Institutului de Urologie şi Transplant Renal din Cluj, profesorul doctor Mihai Lucan, a făcut, ieri, o operaţie foarte grea, a doua de acest gen care se face la nivel mondial. O echipă de medici condusă de şeful Institutului de Urologie şi Transplant Renal din Cluj, profesorul doctor Mihai Lucan, a făcut, ieri, o operaţie foarte grea, a doua de acest gen care se face la nivel mondial.
Pacientele au fost o fetiţă de doar 6 ani şi mămica ei. Femeia i-a donat un rinichi copilei, după ce a aflat că altfel micuţa va trăi mai puţin de un an.
“S-a încercat hemodializa de şase ori şi nu s-a reuşit. Ficatul fetiţei nu funcţionează bine, iar inima «lucrează» la 30% din capacitate. Copila e foarte mică, foarte fragilă. Are 6 ani, dar arată de 4. Mama are 54 de kilograme şi 1,65 de metri înălţime”, a declarat medicul Lucan. Intervenţia a presupus prelevarea şi secţionarea unui rinichi al mamei astfel încât să se potrivească dimensiunilor corpului copilei. Imediat, organul a fost transplantat micuţei.
Operaţia s-a încheiat aseară cu bine, însă pericolul nu a trecut! Există riscul ca trupul micuţei să respingă noul organ.
foto: Ziua de Cluj