Dobânzile obligațiunilor suverane maghiare au crescut de la nivelul minim al ultimelor opt luni înainte de licitația de astăzi, investitorii fiind îngrijorați de faptul că planurile de a taxa banca centrală ar putea submina independența acestei instituții și negocierile cu Fondul Monetar Internațional.
Guvernul de la Budapesta oferă spre vânzare obligațiuni în valoare de 44 de miliarde de forinți (188 de milioane de dolari) scadente în 2015, 2017 și 2022, conform informațiilor oferite Bloomberg de Debt Management Agency. Dobânzile la obligațiunile cu scadența în 2017 au crescut ieri de la 7,69% pe 29 iunie la 7,85%. Diferența dintre dobânzile acestora şi cele ale obligațiunilor germane a crescut de la 714 puncte de bază la sfârșitul lui iunie la 760 de puncte de bază (7,6%) în prezent. În perioada similară a anului trecut, diferența se situa la 509 puncte de bază, se arată în informațiile compilate de agenția de știri Bloomberg.
Află de ce „Financial Times” îl consideră pe Viktor Orban „precedentul util și periculos” al lui Victor Ponta
Taxa pe tranzacții financiare
Parlamentarii partidului Fidesz, de guvernământ, au aprobat, pe 9 iunie, impunerea unei taxe pe tranzacții financiare care se va aplica și băncii centrale și trezoreriei de stat pentru a compensa reducerea taxelor plătite de angajatori. Andras Simor, președintele Magyar Nemzeti Bank (Banca Centrală a Ungariei) a declarat reporterilor pe 2 iulie că această măsură va afecta independența băncii centrale limitând utilizarea activelor acesteia și,acuzând, totodată, că această măsură este ilegală. Ungaria a refuzat să renunțe la această taxă chiar și în urma presiunilor Băncii Centrale Europene și va accepta condițiile FMI doar în cazul în care acestea servesc interesului național, a declarat postul de televiziune HirTV pe10 iunie, citând un interviu cu Viktor Orban.
Vezi