Guvernul român va trimite vineri sau cel târziu luni răspunsurile la lista cu întrebările ridicate în întâlnirea avută cu preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, a declarat joi, la Bruxelles, premierul Victor Ponta, după întrevederea cu şeful executivului UE.
''A fost o întâlnire extrem de utilă şi pozitivă. Am înţeles îngrijorările Comisiei care sunt legitime. De asemenea, am primit o listă cu întrebări la care CE aşteaptă din partea guvernului răspunsuri foarte clare şi m-am obligat ca mâine sau luni să transmitem aceste răspunsuri, pentru a asigura încă o dată că tot ceea ce a fost ca bătălie politică săptămâna trecută nu a afectat şi nu va afecta în niciun fel statul de drept, ordinea constituţională şi stabilitatea instituţiilor noastre la standarde europene'', a spus Ponta.
El a precizat că a cerut Comisiei un set de întrebări concrete, întrucât ''acuzaţiile erau extrem de generale'', adăugând că vineri va prezenta răspunsurile pe care le va trimite preşedintelui executivului comunitar.
Referitor la lipsa unor declaraţii comune cu preşedintele CE la finalul întrevederii avute joi după-amiază, premierul român a explicat că, ''pentru că domnia sa, ca procedură standard, după ce se vede cu prim-miniştrii - ieri a fost premierul bulgar, Boiko Borisov - emite o declaraţie de presă, iar declaraţiile în faţa presei le face după ce se discută în cadrul Colegiului comisarilor - un fel de guvern al nostru''.
''În al doilea rând, pentru că domnia sa - am fi vrut să stăm mai mult în discuţie - are opt ambasadori cu care trebuie să se vadă şi m-am simţit puţin vinovat că am stat mai mult decât era programat'', a spus Ponta.
El a adăugat că niciodată nu a existat, în întâlnirile avute joi la Bruxelles, o discuţie privind monitorizarea referendumului din 29 iulie de către CE.
''Nu a existat o asemenea dis