Doi detinuti incarcerati la penitenciarul Poarta Alba s-au sinucis. Amandoi erau in refuz de hrana si imparteau aceeasi celula.
Conducerea penitenciarului a descoperit grozavia miercuri seara, in momentul apelului de seara, cand cei doi nu au raspuns. Unul dintre ei era un fost politist de la Politia Transporturi Constanta, Marius Ionut Magda (29 de ani, din Constanta), care era inchis sub acuzatia de omor deosebit de grav. Povestea lui a inceput in urma cu doi ani cand, aflat sub influenta etnobotanicelor, a incercat sa violeze o adolescenta intr-un parc din oras. La momentul respectiv a fost judecat si condamnat pentru comiterea infractiunii de tentativa de viol. Dupa cateva luni, mama lui a reusit sa il elibereze conditionat si a revenit acasa. Ajuns din nou in libertate, fostul politist a reluat consumul de droguri. La inceputul lunii aprilie 2012, la numai o saptamana de la punerea in libertate, intr-un moment de furie, si-a omorat mama, dupa care a incercat sa se sinucida. A fost salvat de catre vecini, stabilizat de catre medici si apoi arestat.
In ceea ce-l priveste pe cel de-al doilea detinut care s-a sinucis, Doru Asavei (41 de ani, din Medgidia), acesta era de asemenea inchis sub acuzatia ca si-ar fi omorat sotia in bataie – pe data de 7 iunie 2012. La penitenciarul Poarta Alba a fost deja constituita o comisie de ancheta pentru a se stabili cu exactitate imprejurarile comiterii acestui dublu caz de suicid. De asemenea, politisti si procurori de la parchetul Tribunalului Constanta au ajuns aseara la penitenciar pentru demararea cercetarilor ce se impun in acest caz.
Doi detinuti incarcerati la penitenciarul Poarta Alba s-au sinucis. Amandoi erau in refuz de hrana si imparteau aceeasi celula.
Conducerea penitenciarului a descoperit grozavia miercuri seara, in momentul apelului de seara, cand cei doi nu au raspuns. Unul dintre ei