Armata israeliană a mobilizat o baterie de interceptare a rachetelor de tip "Iron Dom" la frontiera egipteană, în apropierea staţiunii balneare Eilat, a anunţat joi o purtătoare de cuvânt a armatei, relatează AFP.
"Bateria a fost instalată luni în apropiere de Eilat, în cadrul unui program operaţional care prevede schimbarea periodică a poziţionării bateriilor «Iron Dom»", a afirmat purtătoarea de cuvânt, citată de AFP, fără a da alte detalii.
Această mobilizare survine într-o atmosferă tensionată la frontiera între Israel şi Egipt. Potrivit autorităţilor israeliene, două rachete lansate din Sinaiul egiptean au explodat la 17 iunie în sudul Israelului fără a provoca victime. Anterior, la 5 aprilie, o altă rachetă trasă tot din Sinai, a căzut la Eilat fără a provoca victime.
La 18 iunie, pătrunderea unui comando în Israel s-a soldat cu trei morţi, un muncitor israelian şi doi insurgenţi. Potrivit autorităţilor israeliene, comandoul venea din Peninsula Sinai, ceea ce a determinat statul evreu să ceară puterii egiptene restaurarea autorităţii în această peninsulă, care îi scapă adesea de sub control de la îndepărtarea lui Hosni Mubarak, în februarie 2011.
"Iron Dom" este un sistem antirachetă constituit dintr-un radar pentru detectare şi depistare, un dispozitiv de control al tirului şi trei lansatoare echipate fiecare cu câte 20 de rachete de interceptare. Sistemul permite distrugerea în aer a dispozitivelor lansate de la o distanţă între 4 şi 70 de kilometri.
Israelul dispune de aceste trei baterii, iar ministrul Apărării, Ehud Barak, a anunţat marţi că doreşte să îşi doteze forţele cu alte zece dispozitive similare. Potrivit presei, "Iron Dom", a interceptat peste 100 de rachete trase din Fâşia Gaza de la utilizarea acestuia pentru prima dată în martie 2011.
"Iron Dom" face parte dintr-un vast program de apărare antirachetă.