Dana Săvuică a suferit o transformare drastică în emisiunea “Demascarea”, ce va fi difuzată, duminică (20.20), 15 iulie, la Antena 1.
După ce fiica ei, Julie, a luat examenul de Bacalaureat cu o notă foarte bună, Dana va trece şi ea prin febra examinărilor.
Într-o deghizare spectaculoasă, vedeta va deveni o adolescentă rebelă, cu o vestimentaţie total diferită de cea pe care o îmbracă fiica ei la această vârstă.
Săvuică va fi îmbrăcată în negru din cap până-n picioare, va avea un cercel în nas şi o bluză îndrăzneaţă.
În plus, va fi machiată cu ruj negru, va purta lanţuri la gât şi părul vâlvoi.
Noua Dana va fi foarte greu de recunoscut de cele două echipe conduse de Adelina Pestriţu şi Ion Dichiseanu, în cadrul emisiunii „Demascarea", prezentată de Dan Negru.