Şahtior Doneţk, echipă antrenată de Mircea Lucescu (66 de ani) şi la care evoluează şi fundaşul Răzvan Raţ (31 de ani), a câştigat Supercupa Ucrainei, după ce în sezonul precedent cucerise titlul de campioană şi Cupa. În meciul jucat marţi, la Lugansk, “minerii” au învins cu scorul de 2-0 pe Metalurg Doneţk, finalista ultimei ediţii a Cupei Ucrainei. Şahtior Doneţk, echipă antrenată de Mircea Lucescu (66 de ani) şi la care evoluează şi fundaşul Răzvan Raţ (31 de ani), a câştigat Supercupa Ucrainei, după ce în sezonul precedent cucerise titlul de campioană şi Cupa. În meciul jucat marţi, la Lugansk, “minerii” au învins cu scorul de 2-0 pe Metalurg Doneţk, finalista ultimei ediţii a Cupei Ucrainei.
Şahtior, cu Răzvan Raţ integralist, a câştigat marţi seară, pentru a patra oară în istorie, Supercupa Ucrainei, după ce a învins, scor 2-0, pe Metalurg Doneţk. Raţ şi Lucescu, care au ajuns la clubul din estul Ucrainei în 2003, respectiv 2004, scriu istorie în fotbalul din ţara vecină, fiecare fiind la al cincisprezecelea trofeu câştigat cu echipa miliardarului Rinat Ahmetov.
Până acum, ei au în palmares şase titluri în Vyscha Liha, patru Cupe ale Ucrainei, patru Supercupe şi o Cupă UEFA, cucerită în 2009.
“A fost mai uşor decât mă aşteptam, deoarece în ultimii ani echipa a crescut foarte mult în valoare şi a devenit o maşină de câştigat trofee. Am păstrat jocul estetic şi eficient, dar am redus media de vârstă a jucătorilor, deşi avem fotbalişti cu experienţă, precum Srna, Raţ sau Kucher. Acum vreau un traseu cât mai bun în Liga Campionilor, aceasta e prioritatea noastră pentru noul sezon”, a declarat Mircea Lucescu.