Mesajul a fost trimis. Multumesc!

50 de primării din Bihor, "ademenite" cu premii ca să colecteze deşeuri electrice, electronice şi electrocasnice

Publicat in Bihoreanul, joi 12 iulie 2012 ·

Agenţia pentru Protecţia Mediului Bihor împreună cu ONG-ul Ecotic şi firma Bene Internaţional organizează o amplă campanie de colectare de deşeuri electrice, electronice şi electrocasnice în întreg judeţul, angrenând în proiect 50 de primării de oraşe şi de comune.

Fiecare administraţie locală a primit un termen până la care să adune de la populaţie DEEE-uri, termen cuprins în perioada 16 iulie - 10 septembrie. Altfel spus, în acest răzgaz, în fiecare comună sau oraş din cele 50, primăria trebuie să amplaseze un container fix în care bihorenii să-şi poată lăsa aparatele vechi de care nu mai au nevoie, firma Bene Internaţional fiind cea care va ridica, gratuit, aceste deşeuri. Totodată, primăriile sunt îndemnate să facă liste cu persoanele care nu se pot deplasa cu aceste deşeuri la punctul fix, astfel încât reprezentanţii Bene să meargă direct la ei acasă.

La finele campaniei, primele 5 primării pe raza cărora s-au strâns cele mai mari cantităţi de DEEE-uri vor fi şi premiate. Astfel, primăria de pe locul I va primi un notebook Asus, cea de pe locul 2 un mini-notebook Asus, cea de pe locul 3 un GPS Palm Mio Moov, cea de pe locul 4 o cameră foto digitală, iar cea de pe locul 5 o imprimantă Laser Jet. Agenţia pentru Protecţia Mediului Bihor împreună cu ONG-ul Ecotic şi firma Bene Internaţional organizează o amplă campanie de colectare de deşeuri electrice, electronice şi electrocasnice în întreg judeţul, angrenând în proiect 50 de primării de oraşe şi de comune.

Fiecare administraţie locală a primit un termen până la care să adune de la populaţie DEEE-uri, termen cuprins în perioada 16 iulie - 10 septembrie. Altfel spus, în acest răzgaz, în fiecare comună sau oraş din cele 50, primăria trebuie să amplaseze un container fix în care bihorenii să-şi poată lăsa aparatele vechi de care nu mai au nevoie, firma Bene Internaţional fiind cea care va ridica, gra

Articolul in Bihoreanul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Harghita: Un bărbat a murit, după ce a fost prins într-un tocător de furaje

News.ro acum 2 ore
Un bărbat de 40 de ani a murit, duminică, în judeţul Harghita, după ce a fost prins într-un tocător de furaje. ”Misiune de asistenţă persoană prinsă într-un utilaj agricol, în localitatea Jolotca, comuna Ditrău. La locul evenimentului s-a deplasat u

Nou-născut dispărut dintr-o maternitate din Bacău. Polițiștii fac cercetări

HotNews acum 3 ore
Un nou-născut a dispărut din secția de maternitate a unui spital din municipiul Bacău, duminică, iar personalul medical a alertat autoritățile și sunt efectuate cercetări pentru găsirea copilului, a anunțat Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Ba

SuperLiga: FCSB, cu un pas mai aproape de titlu. Victorie mare pe terenul rivalei Rapid

HotNews acum o ora
FCSB s-a impus în derby-ul bucureștean cu Rapid, scor 2-1, în etapa a șasea a play-off-ului din SuperLiga. Duelul a avut loc în Giulești. Rapid – FCSB 1-2, în derby-ul etapei #6 din play-off Campioana en-titre a României a deschis scorul în minutul

Bebelușul dispărut din maternitatea Spitalului Bacău, GĂSIT în casa unei tinere de 19 ani. Polițiștii au reținut suspecta

Gandul acum o ora
Este alertă la Spitalul Județean de Urgență Bacău, după ce un nou-născut a dispărut din secția de maternitate a unui spital din municipiul Bacău, duminică după-amiază. Polițiștii sesizați de către personalul medical au demarat cercetări pentru găsir

Administrația Trump sporește presiunea pentru un acord de pace între Rusia și Ucraina. Avertismentul lui Marco Rubio

HotNews acum o ora
Înalți oficiali ai administrației Trump au cerut duminică Rusiei și Ucrainei să avanseze în negocierile pentru un acord de pace, după întâlnirea între Donald Trump și președintele ucrainean Volodimir Zelenski, desfășurată sâmbătă la Vatican, scrie R

Vaticanul a anunțat câte sute de mii de oameni au participat la funeraliile Papei Francisc

Libertatea acum 10 ore
Sâmbătă, 26 aprilie, a avut loc înmormântarea Papei Francisc în Piața Sfântul Petru din Vatican, urmată de procesiunea către bazilica Santa Maria Maggiore, unde Papa a fost înmormântat. Ceremonia a început la ora 10.00 și a fost oficiată de cardinal

Video Trei români au murit într-un accident produs în Ungaria. Două persoane au fost aruncate din mașină în urma impactului

Adevarul acum 3 ore
Trei persoane din Maramureș și-au pierdut viața în urma unui accident produs duminică, 27 aprilie, pe autostrada M1, din Ungaria. Un alt rănit a fost transportat cu elicopterul la spital.

Rusia trimite de urgență mai multe avioane în Iran pentru a ajuta la stingerea incendiului din portul Bandar Abbas

HotNews acum 9 ore
Președintele rus Vladimir Putin a ordonat trimiterea mai multor avioane de urgență în Iran pentru a ajuta la stingerea incendiului izbucnit în portul Bandar Abbas, a relatat duminică agenția rusă de presă de stat TASS, citată de Reuters. „La instruc

Alertă în Canada! Cel puțin 9 persoane au murit după ce o mașină a intrat în mulțime la un festival

Ziua Constanta acum 8 ore
Nouă persoane au fost ucise după ce un șofer a intrat în plin în mulțimea care participa la un festival stradal filipinez la Vancouver, a anunțat poliția, relatează AFP și Reuters, conform Agerpres.ro 'Până în acest moment putem confirma că nouă per

SUA admite că întreține o strategie de „incertitudine” în impunerea taxelor vamale: „Nu îi vei spune persoanei de cealaltă parte a negocierilor unde te vei opri”

HotNews acum 4 ore
Secretarul american al Trezoreriei, Scott Bessent, a declarat duminică că politica tarifară a președintelui Donald Trump urmărește să creeze o „incertitudine strategică” care să ofere un avantaj Statelor Unite, notează AFP, conform News.ro. „În teor

Vremea

București
acum

10°
dum.

9°/15°
lun.

6°/18°
mar.

6°/18°
mie.

8°/22°
Iasi
acum

dum.

5°/16°
lun.

4°/19°
mar.

6°/20°
mie.

11°/23°
Constanta
acum

dum.

7°/14°
lun.

6°/12°
mar.

9°/12°
mie.

7°/14°
Cluj-Napoca
acum

dum.

8°/15°
lun.

6°/18°
mar.

8°/20°
mie.

9°/21°
Timisoara
acum

13°
dum.

7°/17°
lun.

11°/18°
mar.

10°/21°
mie.

10°/22°