Fostul internaţional le-a transmis "roş-albaştrilor" să nu-şi pună prea multe speranţe în Năstăsie, Lupu şi ceilalţi puşti.
Ionuț Năstăsie (centru) a primit mai multe șanse și în campionatul precedent, dar n-a rupt gura tâgului
Sursa: AGERPRES
Valeriu Lupu a fost „cotat” de Gigi Becali la 5 milioane de euro
Sursa: AGERPRES
Echipa Steaua şi-a încheiat şi al doilea stagiu de pregătire din Austria cu un amical neconvingător, învingând cu emoţii, marţi seară, pe VfR Aalen, o formaţie abia promovată în liga a doua din Germania, cu scorul de 2-1.
După cele şase jocuri de pregătire susţinute în această vară, Steaua şi-a arătat din plin hibele: apărarea nu mai e la fel de sigură fără Iliev şi Geraldo, postul de fundaş dreapta e descoperit deoarece nici Dumitraş, nici Georgievski nu s-au remarcat, iar atacul funcţionează cu intermitenţe: ori dă mult goluri, ori se chinuie teribil. Conducătorii Stelei n-au contenit însă cu laudele la adresa tinerilor folosiţi des de Laurenţiu Reghecampf.
După ultimul meci, Mihai Stoica l-a remarcat pe Cristian Puşcaş. Cu câteva zile în urmă, Gigi Becali spunea că Valeriu Lupu valorează 5 milioane de euro. Lucian Filip şi Ionuţ Năstăsie au fost şi ei lăudaţi des.
Ion "Liţă" Dumitru, fostul mare mijlocaş al Stelei din anii ’70, crede că steliştii se îmbată cu apă rece. "Reghe face antrenamente bune, face armată, cere ordine şi disciplină, dar îi lipseşte ce e cel mai important: valoarea jucătorilor. Tinerii? Filip o fi bun în amicale, dar în oficiale e mai greu. Steaua are nevoie de jucători combinativi, rapizi, bătăioşi. Când nu ai niciuna dintre aceste calităţi e mai greu să joci la Steaua. Nici ceilalţi puşti pe care îi tot laudă - Lupu, Năstăsie, Roşu, Puşkaş - nu sunt de Steaua. Tinerii ăştia nu sunt viitorul Stelei! Cel mai bun pare a fi Lupu, dar nu face 5 mil