Cristian Tudor Popescu a comentat la România TV discursul lui Traian Băsescu spunând că președintele suspendat nu a făcut altceva decât să folosească greşelile adversarilor, însă a precizat că tehnicile folosite de acesta ar putea fi pe cât de folositoare, pe atât de dăunătoare.
"Lucrurile s-au mai schimbat în acest moment, după ieşirea publică a lui Traian Băsescu. Acesta le-a comunicat susţinătorilor săi că merge la victorie în referendum, deci nu merge pe ideea câştigării la 'masa verde', prin neîndeplinirea cvorumului. Traian Băsescu declanşează, în clipa aceasta, lupta reală în referendum, fără neapărat această plasă de siguranţă a invalidării prin cvorum".
Cristian Tudor Popescu s-a referit şi la sintagma "cinstit/necinstit" pe care o va folosi Traian Băsescu în această campanie.
"Preşedintele suspendat nu a făcut decât să utilizeze greşelile adversarilor, să se folosească de fisurile în bordaj pe care şi le-a creat USL-ul. A folosit pentru asta metode de propagandă şi manipulare, una dintre ele este aceasta, cinstit/necinstit. În utilizarea ei se bazează pe chestiunea plagiatului lui Victor Ponta şi sugerează că încercarea de forţare a Ordonanţei de Urgenţă peste hotărârea CCR este de aceeaşi natură cu plagiatul. De asemenea, a mai ales o metodă, luând un copil în braţe. Această modalitate de manipulare, pe care o folosesc toţi şefii de state şi, în general, persoane politice, vrea să sugereze faptul că sunt blânzi, nepericuloşi, cinstiţi şi orientaţi spre viitor şi să transfere asupra lor ceva din inocenţa şi gingăşia copilului, reflectată apoi în masă. Numai că domnul Băsescu a făcut o opţiune riscantă, pentru că din 2009 şi până acum nu a trecut prea mult timp şi episodul copilului lovit, în filmuleţul acela - lovire pe care domnul Băsescu nu a negat-o când a fost vorba să pună mâna pe Biblie - poate să revină în mintea multor alegători. Ră