Sergiu Celac, translatorul prezidenţial oficial pentru limba engleză şi pentru limba rusă în perioada comunistă, vorbeşte despre cum era văzută diplomaţia românească de marii lideri ai lumii.

Sergiu Celac a cunoscut diplomaţia românească modernă când aceasta abia schimba alfabetul chirilic cu cel românesc. A ocupat, de la ataşat până la ministru şi ambasador, toate funcţiile existente din diplomaţie, dar, poate mai important decât asta, a fost acolo atunci când România se răsfăţa în braţele Occidentului, având, totuşi, privirea ţintuită spre Estul roşu.

I-a privit în ochi pe Nikita Hruşciov, pe Richard Nixon, pe Jimmy Carter, pe Leonid Brejnev şi pe regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii şi le-a vorbit pe limba lor, căci cunoaşte şi limba engleză, şi pe cea rusă. Sergiu Celac fost, începând din 1961 şi până târziu, în 1978, interpret la vârful cel mai înalt al nomenclaturii comuniste.

Vă amintiţi, poate, acel 1969, acel august sufocant pentru români, doar călduros pentru americani, când Nixon, primul preşedinte american care vizita o ţară socialistă, a spus aşa, cu aceste cuvinte: „Să trăiască prietenia romano-americană!". Sigur, această propoziţie nu permite prea multe interpretări, însă cine mai ţine minte ce s-a mai spus în acea vizită de stat? Cum s-a văzut, de fapt, „prietenia" româno-americană din fotoliile bucureştene de protocol? Şi, de ce nu?, cât de mult se asemăna americanul cu cel mai iubit fiu al poporului român?

Sergiu Celac are, însă, un limbaj studiat, curat, rezervat. Îi vorbesc mai mult ochii decât o face el. „Salută", „ia act", „apreciază" şi poate caracterizează şi el ca „inacceptabile" anumite acţiuni de atunci şi de acum. Dar atât!, e atent ancorat într-o serie de norme care, deşi nu-i mai sunt impuse de mult, par să fi devenit naturale: un zâmbet fin pentru o glumă care-l amuză teribil şi privirea în alt