- Social - nr. 134 / 12 Iulie, 2012 Õrdög Ferencz, primarul localitatii Brancovenesti, trece mereu dincolo de personaj, se inalta deasupra sa, se recreeaza intr-o viziune dinamica, slobozind numai peste el toata teama si descurajarea, tot ce il poate face adevarat, umanizandu-l, scotandu-l din panoplia cu caractere prefabricate. Oricine poate sa il recunoasca in tot ce are mai adanc, ca posibilitate de traire. Deseori, primarul nostru rosteste incantatii, discursuri rotunde, ametitoare, jucandu-se cu intelesurile, acoperindu-se cu o mantie de purpura, adancindu-se intr-un spatiu numai al lui… Nu i-a ramas decat sa incerce sa-si potriveasca gandurile, nu neaparat la adevarul sau neadevarul spuselor sale, ci la puternica atractie la care a fost supus, la fascinatia descoperirii muncii in administratie. Dupa cum primarul adevarat nu plange cu lacrimile durerii sale, ci ale personajului sau cu care se identifica, tot astfel omul adevarat se ridica deasupra propriei sale pasiuni si si-o obiectiveaza in clipa exprimarii ei. Felul sau poznas de a se exprima, cu explicatii filologice, in care misuna expresii neaose romanesti, il face teribil de apropiat oricarui ardelean. Õrdög Ferencz, un adevarat pasionat pentru ceea ce face, nu-si exprima direct pasiunea, fara ca masura, stilul, forma, arta sa nu interpuna intre trairea pasiunii si exprimarea ei un filtru care sa o decanteze pe cea dintai, sa protejeze virtutile celei de a doua. Administratia a fost singurul sau reazem, cel care i-a deschis constiinta asupra adevaratului sens al tacerii, adica asupra imposibilitatii de a te exprima daca ai ajuns la limita cea mai adanca a perceperii fenomenelor. Un fel de umilinta il cuprinde, si-ar vrea sa spuna cu resemnare si durere: "Cata vanitate risipita prin tunelul timpului si cata orgolioasa ravna de a iesi la suprafata cu orice pret!”. Cert este ca Õrdög Ferencz ne intuie ste e