Pe vremea orelor de practică în producţie, fiind elevi la un liceu teoretic, am participat ba la adunat piese de antenă la Electromureş, ba la cântărit sfeclă la Zamur. Niciuna dintre aceste îndeletniciri nu au fost nici prea grele, nici prea atractive, dar dacă nu ne-au dăunat, poate chiar am rămas cu ceva de pe urma lor. De pildă, la cântăritul sfeclei de zahăr am învăţat că acele mijloace de transport încărcate cu sfeclă ce poposeau pe cântarul de sub geamul barăcii aveau o anumită tara ce se scădea din cifrele ce arăta cântarul ca să aflăm cantitatea de materie primă din ce se va extrage zahărul. Cum mi-am amintit de aceste învăţături? Simplu. Citeam zilele trecute că noul ministru al Transporturilor şi Infrastructurii, Ovidiu Silaghi vrea să introducă tichetul de cântar pentru şoferii sau tractoriştii care transportă recolta pe distanţe mai mari de 70 de km. A mai fost o astfel de încercare cu ani în urmă, de prin 2008, dar ca şi atunci, şi acum, organizaţiile profesionale din agricultură protestează. În România mai sunt doar patru fabrici de zahăr, nimeni nu produce zahăr în şură, iar sfecla de zahăr după cum ştim se cultivă pe câmp. Dacă de fiecare dată ar plăti cântărirea cantităţilor de sfeclă ce transportă din câmp până la cea mai apropiată fabrică de zahăr, unde se recepţionează sfecla de zahăr, mijloacele de transport fiind cel mult de 22 de tone, i-ar arde rău la buzunare pe fermieri. Cântare din acestea de care vă spuneam mai sus, au doar fabricile şi, se pare, că au şi transportatorii care vor asemenea legi. Altfel cui i-ar folosi tichetul de cântar? Că din cântăririle dese (contra cost) ar ieşi un preţ care ar creşte şi mai mult preţul afişat pe rafturile magazinelor pentru kilogramul de zahăr.

Pe vremea o