Preşedintele interimar al PDL Bucureşti, Adriean Videanu, a declarat, joi, că Victor Ponta a fost tratat "cu lipsă de respect" la Bruxelles, adăugând că, din punctul lui de vedere primul ministru este o "dezamăgire" pentru România.
,,Sincer, chiar nu îmi face plăcere pentru că Victor Ponta, vreau, nu vreau, este şi primul ministru al meu şi în momentul în care merge şi constat că este tratat cu lipsă de respect, pentru că asta a fost tratamentul la Bruxelles, nici eu nu mă simt bine. Chiar dacă acasă, aici, avem dezbateri contradictorii, avem opinii diferite, eu mi-aş dori să fie la limita decenţei şi să fie o dezbatere civilizată”, a spus Videanu.
Democrat-liberalul a adăugat că ,,după cum ştiţi limbajul lui Victor Ponta este unul pe care eu nu aş vrea să îl împrumut, dar din păcate, Victor Ponta ca prim ministru al României din punctul meu de vedere este o dezamăgire”.
În ceea ce priveşte discuţiile avute de primul ministru la Bruxelles, Videanu a spus că au fost "dezastruoase, şi pentru premier, şi pentru România".