Dansurile lor au făcut furori printre admiratori din toate colţurile lumii. Chiar şI acum, unii încearcă să reproducă unele scene celebre din respectiva peliculă. Argentinianca Belen Rodriguez, în vârstă de 27 de ani, şI iubitul ei, dansatorul Stefani De Martino, au refăcut în apă, la Formentera, Italia, câteva scene care par copii fidele din filmul "Dirty Dancing". Belen i-a sărit în braţe lui Stefano, care a ridicat-o perfect deasupra capului, poziţia argentiniencei în aer fiind şI ea una impecabilă. Spectacolul a fost unul total. După ce şi-au demonstrat calităţile de dansatori în apă, aceşti protagonişti ai "Dirty dancing" din secolul 21, s-au bălăcit în mare, s-au giugiulit şI s-au sărutat pasional, aşa cum le stă bine unor îndrăgostiţi. Belen Rodriguez este vedetă în Italia, iar viaţa ei amoroasă a fost mereu în centrul atenţiei. Argentinianca a fost combinată cu jucătorul de fotbal Marco Borriello şI cu fotograful Fabrizio Corona, cel despre care s-a spus că ar fi avut o relaţie de scurtă durată cu românca Catrinel Menghia. Dansurile lor au făcut furori printre admiratori din toate colţurile lumii. Chiar şI acum, unii încearcă să reproducă unele scene celebre din respectiva peliculă. Argentinianca Belen Rodriguez, în vârstă de 27 de ani, şI iubitul ei, dansatorul Stefani De Martino, au refăcut în apă, la Formentera, Italia, câteva scene care par copii fidele din filmul "Dirty Dancing". Belen i-a sărit în braţe lui Stefano, care a ridicat-o perfect deasupra capului, poziţia argentiniencei în aer fiind şI ea una impecabilă. Spectacolul a fost unul total. După ce şi-au demonstrat calităţile de dansatori în apă, aceşti protagonişti ai "Dirty dancing" din secolul 21, s-au bălăcit în mare, s-au giugiulit şI s-au sărutat pasional, aşa cum le stă bine unor îndrăgostiţi. Belen Rodriguez este vedetă în Italia, iar viaţa ei amoroasă a fost mereu în centrul atenţiei. Arge