Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Au început înscrierile la facultăţile din Turnu Severin. Facultatea de Ingineria şi Managementul Sistemelor Tehnologice este prima care a început sesiunea de înscrieri

Publicat in Adevarul, joi 12 iulie 2012 ·

Proaspeţii absolvenţi de liceu care au promovat examenul de bacalaureat îşi pot depune, începând din această săptămână, dosarul de înscriere la facultăţile pe care le-au ales din cadrul Centrului Universitar Drobeta Turnu Severin, singura instituţie de învăţământ superior de stat din judeţul Mehedinţi.

Facultăţile au dat drumul înscrierilor pentru anul I de studiu. Cele mai multe instituţii de învăţământ superior merg pe ideea admiterii pe baza unor concursuri de dosare, fiind luată în calcul doar media obţinută de candidat la Bacalaureat. Sunt locuri bugetate la toate specializările. Profesorii spun că este posibil să rămână locuri şi pentru sesiunea din toamnă, având în vedere că rezultatele examenului de maturitate sunt slabe. Înscrierile au început, deja, la Facultatea de Ingineria şi Managementul Sistemelor Tehnologice. Sunt disponibile pentru viitori studenţi aproape 100 de locuri bugetate. Înscrierile se vor derula până la 22 iulie, iar concursul de admitere va fi pe bază de dosare. "Examenul propriu-zis va fi un concurs de dosare, admiterea făcându-se în baza mediei de la bacalaureat, considerată în proporţie de 100 la sută. Există ca şi criterii de departajare, media la limba şi literatura română - primul criteriu, şi al doilea criteriu media la matematică", a spus prof. dr. ing. Gabriel Berca de la Facultatea de Ingineria şi Managementul Sistemelor Tehnologice. "Avem elevi nu foarte mulţi pentru că ştiţi că procentul de promovabilitate la acest bacalaureat a fost mic, dar a fost mai mare decât anul trecut. Deci, noi sperăm să putem să ne ocupăm locurile, ţinând cont că anul trecut am reuşit să le ocupăm şi chiar am avut concurenţă la locurile cu taxă la secţia de navigaţie şi transport fluvial", a precizat conf. univ. dr. Mihai Demian de la aceeaşi facultate.

La Litere, înscrierile încep din data de 23 iulie

În majoritatea cazurilor, dosar

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Şapte oferte pentru construcţia primului lot al Drumului Expres Arad-Oradea

Mediafax acum 20 minute
„Un nou pas important pentru construcţia Drumului Expres Arad-Oradea (120,47 km). Pentru contractul necesar execuţiei primului lot (33,7 km) au fost depuse astăzi 7 oferte din partea unor constructori şi Asocieri de constructori din România, Ungaria

Medicamentul Ozempic va fi retras din România la 1 august - Agenția Națională a Medicamentului

HotNews acum 2 ore
​​​Medicamentul Ozempic, adresat pacienților cu diabet zaharat de tip 2, dar care a stârnit isterie și a devenit foarte căutat datorită eficienței sale și în cazul persoanelor cu probleme de greutate, nu va mai fi comercializat în România începând c

Bucureşti – Avarie la o conductă a reţelei de distribuţie a gazelor naturale din Sectorul 3 / Furnizarea gazului a fost sistată pe mai multe străzi

News.ro acum 20 minute
Distrigaz Sud Reţele anunţă, miercuri, o avarie la o conductă a reţelei de distribuţie a gazelor naturale din Sectorul 3, fiind impusă sistarea temporară a alimentării cu gaze naturale pe anumite străzi din Sectorul 3 al municipiului Bucureşti şi di

Papa Francisc le cere preoților să țină predici scurte pentru că "oamenii adorm". Cât ar trebui să dureze o predică

Ziare.com acum o ora
Preoţii ar trebui să ţină predici mai scurte pentru a nu îi face pe membrii congregaţiilor lor să aţipească, a declarat miercuri, 12 iunie papa Francisc, conform Reuters. Omilia, mesajul transmis de un preot catolic în timpul unei slujbe bisericeşti

Acuzațiile de fraudă la vot lansate de Clotilde Armand și Radu Mihaiu. Ciolacu: La sectoarele 1 şi 2 sunt două persoane care, alături de mii de alte persoane, au pierdut alegerile

HotNews acum 2 ore
Liderul PSD, Marcel Ciolacu, a susținut, miercuri, că „la sectoarele 1 şi 2 sunt două persoane care, alături de mii de alte persoane, au pierdut alegerile şi care stau la televizor şi se plâng”, el referindu-se la primarii Clotilde Armand şi Radu Mi

Grindeanu: Licitaţie lansată pentru modernizarea a încă 74,25 km de cale ferată pe tronsonul Craiova - Drobeta Turnu Severin - Caransebeş. Până în data de 29 iulie trebuie depuse ofertele

News.ro acum o ora
Ministrul Transporturilor Sorin Grindeanu a anunţat că, până pe 29 iulie, trebuie depuse ofertele pentru contractele necesare modernizării infrastructurii feroviare pe Lotul 4 (Drobeta Turnu Severin - Băile Herculane) şi pe Lotul 5 (Băile Herculane

Comisia Europeană dă undă verde achiziţionării Alpha Bank România de către UniCredit

Mediafax acum 2 ore
Tranzacţia se referă în principal la diverse servicii bancare şi financiare din România, cum ar fi serviciile bancare pentru persoane fizice şi juridice, serviciile de piaţă financiară şi alte servicii financiare. Comisia Europeană a concluzionat că

Rareş Bogdan: Candidatul PNL va câştiga alegerile prezidenţiale. Se va pune în spatele lui întreaga dreaptă românească, în cazul în care nu mergem cu candidatura comună cu PSD

News.ro acum 14 minute
Prim-vicepreşedintele PNL Rareş Bogdan a afirmat că, în cazul în care liberalii nu merg cu candidatura comună cu PSD, atunci „candidatul PNL va câştiga alegerile prezidenţiale” şi „se va pune în spatele lui întreaga dreaptă românească”. „Candidatul

ALEGERI LOCALE 2024 - Consilii locale: PSD – 36,45%, PNL – 29,77%, AUR – 9,46% - Primari: PSD – 38,27%, PNL – 32,67%, AUR – 6,36% - rezultate parţiale ora 16.00

News.ro acum 2 ore
PSD a obţinut 36,45 la sută din voturile pentru Consiliile locale, fiind urmat de PNL, cu 29,77 la sută, şi de AUR, cu 9,46 la sută, indică rezultatele parţiale anunţate, miercuri, de Biroul Electoral Central, conform datelor centralizate până la or

Anunț de ultimă oră al președintelui PNl Nicolae Ciucă despre alegerile prezidențiale

Ziua Constanta acum 4 ore
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a declarat, miercuri, că s-ar putea face o analiză dacă alegerile prezidenţiale ar trebui organizate aproape de scrutinul parlamentar, aşa cum s-a procedat de-a lungul timpului. Acesta a amintit că în prezent nu exi

Vremea

București
acum

30°
mie.

20°/32°
joi

20°/32°
vin.

18°/21°
sâm.

16°/27°
Iasi
acum

25°
mie.

16°/25°
joi

18°/21°
vin.

16°/20°
sâm.

15°/24°
Constanta
acum

27°
mie.

21°/27°
joi

20°/24°
vin.

18°/23°
sâm.

18°/24°
Cluj-Napoca
acum

21°
mie.

14°/23°
joi

15°/21°
vin.

13°/21°
sâm.

12°/24°
Timisoara
acum

20°
mie.

16°/24°
joi

14°/24°
vin.

14°/24°
sâm.

14°/27°