18 persoane aduse la audieri după percheziţii şi descinderi domiciliare care au avut loc ieri dimineaţă în mai multe localităţi şi opt persoane reţinute de procurori în vederea emiterea mandatelor de arestare. Acesta este bilanţul de ieri al acţiunii realizate de Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Crimă Organizată şi Terorism (DIICOT) şi Brigada de Combatere a Criminalităţii Organizate (BCCO) Suceava.
Cercetările în acest dosar au demarat în urmă cu un an şi, iniţial, l-au vizat pe Ioan Buta, din Straja. Ulterior, anchetatorii au ajuns la concluzia că pe raza localităţilor Straja şi Vicovu de Sus îşi desfăşoară activitatea trei grupuri infracţionale organizate şi mai multe persoane sunt constituite în două asocieri în vederea comiterii de infracţiuni, specializate în introducerea ilicită în România din Ucraina, peste „frontiera verde”, şi/sau valorificarea unor însemnate cantităţi de ţigarete de contrabandă.
După monitorizarea grupărilor identificate şi definitivarea muncii informative, ieri dimineaţa s-a trecut la acţiune. Au avut loc 22 de percheziţii, dintre care cele mai multe la Straja şi Vicovu de Sus, dar şi în judeţul Bacău.
Cum acţiona şi cine se afla în componenţa primului grup
Primul grup identificat de procurorii şi poliţiştii de la Crimă Organizată avea un segment în România şi altul în Ucraina, iar fiecare persoană avea un rol bine determinat. Suspecţii din acest grup sunt Ion Juravle, Constantin Cotos, Adrian şi Vasile Meţcan, Ionel Juravle, respectiv ucraineanul Vasyl Mitrik. Raza de acţiune a acestei grupări era Straja.
Într-un comunicat al DIICOT Suceava se arată: „Suspecţii Juravle Ion şi Cotos Constantin organizau activitatea infracţională împreună cu cetăţeanul ucrainean Mitrik Vasyl. Acesta, împreună cu alţi cetăţeni ucraineni, introducea ţigaretele în ţară, de unde erau preluate de Juravle Ionel, Co