Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Alexandru Tomescu, prezentat drept un "un talent extraordinar" de cotidianul portughez Publico

Publicat in Adevarul, joi 12 iulie 2012 ·

Prezenţa lui Alexandru Tomescu în premieră în Portugalia, unde a susţinut două concerte, marţi şi miercuri, la Aveiro şi Lisabona, este reflectată, pe o pagină, într-unul dintre principalele cotidiane din această ţară, Publico, în care apare şi un interviu cu violonistul român.

Premiera portugheză a lui Alexandru Tomescu şi a celebrei sale viori Stradivarius Elder - Voicu 1702 a avut loc marţi seară în Auditoriul Rectoratului Universităţii din Aveiro, iar miercuri, de la ora 22.00, el a cântat la Lisabona în cadrul Festivalului ao Largo (Largo de São Carlos), a anunţat Institutul Cultural Român din capitala Portugaliei, care a prilejuit aceast eveniment.

"Alexandru Tomescu este un talent extraordinar în mâinile căruia se află patrimoniu românesc", titrează cotidianul naţional Publico, pe una din paginile de cultură, care îi este dedicată în întregime violonistului român.

"Este cel de-al cincilea turneu pe care Alexandru Tomescu, în vârstă de 35 ani, îl întreprinde cu vioara sa, care a aparţinut cândva lui Ion Voicu (1923 - 1997), fondatorul Orchestrei de Cameră din Bucureşti. Ar putea fi chiar ultimul, întrucât a primit vioara din secolul al XVIII-lea pentru o perioadă de cinci ani, în urma unui concurs organizat în 2007 de către Guvernul român, şi ar trebui, în principiu, s-o înapoieze. (...) Nu cunoaşte Portugalia şi nici nu-şi închipuie cum ar putea reacţiona publicul la concertul din această seară, dar ne spune că doar aşa ai parte de surprize", nota cotidianul portughez, citat de Mediafax.

"Am încercat să aflu câte ceva despre Lisabona şi despre oamenii de aici, dar nu asta mă îngrijorează foarte mult, pentru că ştiu că ceea ce mă leagă de public este muzica şi în această privinţă ne înţelegem", spune Tomescu, citat de Publico.

"Nu există o reţetă unică pentru a cuceri publicul, dar îmi place să cred că spectacolul pe care îl

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

O betonieră s-a răsturnat de pe podul din Agigea. Șoferul a fost preluat de elicopterul SMURD

Adevarul acum 50 minute
O betonieră s-a răsturnat, vineri după-amiază, de pe podul din Agigea, la intrarea în Portul Constanţa Sud Agigea, iar conducătorul auto a fost preluat de elicopterul SMURD şi dus la Spitalul Judeţean Constanţa. Victima era conştientă.

UPDATE - Vâlcea: Un camion al unei coloane militare franceze s-a răsturnat de pe un pod peste calea ferată, la intrarea în Călimăneşti/ Doi militari francezi, răniţi/ Traficul feroviar, reluat/ Circulaţia rutieră s-a desfăşurat alternativ

News.ro acum o ora
Un camion care făcea parte dintr-o coloană militară franceză s-a răsturnat, vineri, de pe un pod peste calea ferată, la intrarea în halta Călimăneşti, judeţul Vâlcea. Ministerul Apărării precizează că doi militari francezi au fost răniţi, fiind tran

Federația Română de Fotbal, mesaj pentru români înaintea alegerilor prezidențiale: „E un meci prea important ca să stai pe margine”

Libertatea acum 33 minute
Federația Română de Fotbal (FRF) îndeamnă cetățenii să participe la al doilea tur al alegerilor prezidențiale din România, care îi opune pe Nicușor Dan și George Simion.

Ion Cristoiu: „Operațiunea Nicușor Dan președinte e în grafic”

Gandul acum o ora
Jurnalistul Ion Cristoiu lansează un șir de acuzații pe contul său de pe platforma X. Mai exact, acesta acuză că sondajele care îl arată pe Nicușor Dan în fața lui George Simion ar face parte dintr-o „operațiune”. „Operațiunea Nicușor Dan Președinte

Emmanuel Macron avertizează asupra ingerințelor care „ne subminează democrațiile” în Europa: „România trăiește asta chiar acum”

HotNews acum 49 minute
Președintele francez Emmanuel Macron a denunțat vineri „ingerințele” în alegerile care vor avea loc în Europa, în special în România, ingerințe care „ne subminează democrațiile”, relatează AFP, conform Agerpres. „Vedem în contextul alegerilor noastr

Alegeri prezidențiale 2025 Peste 142.000 de alegători au votat în străinătate până la ora 18.30

Ziua Constanta acum 31 minute
În diaspora, până vineri, 16 mai 2025, la ora 18:30, 142.132 de alegători s-au prezentat la urne pentru a-și exercita dreptul la vot la cel de-al doilea tur al alegerilor prezidențiale din acest an. Potrivit AEP, de la deschiderea urnelor și până vi

Mesaje RO-Alert trimise în mai multe localități din Prahova, după ce mai mulți urși au fost văzuți în zone locuite

Libertatea acum 21 minute
Trei mesaje RO-Alert au fost emise vineri în județul Prahova, după ce urși au fost observați în zone locuite. Potrivit News.ro, două avertizări au vizat stațiunea Sinaia, iar a treia comuna Cornu.

Reuniunea de la Istanbul între delegaţiile Rusiei şi Ucrainei s-a ”terminat”, anunţă Ankara / Ucraina acuză Rusia de cereri teritoriale ”inacceptabile” / O reluare a negocierilor, ”posibilă” vineri, dar neprevăzută pentru moment

G4Media acum 2 ore
Prima reuniune între delegaţiile Rusiei şi Ucrainei din martie 2022 s-a încheiat vineri, la Istanbul, după aproximativ o oră şi 40 de minute de discuţii, anunţă o sursă de la Ministerul turc de Externe, relatează agenția de știri AFP, citată de News

Reacţia MAI despre presupusele fraude electorale: Informaţiile vehiculate sunt false

Ziarul Financiar acum 2 ore
Informaţiile vehiculate privind presupuse „fraude în procesul electoral” sunt false şi, până în prezent, nu au fost înregistrate incidente de natură să perturbe procesul electoral, anunţă Ministerul Afacerilor Interne. „Ca urmare a apariţiei în spaţ

Negocierile dintre Rusia și Ucraina s-au încheiat /Kievul consideră „NEREALISTE” solicitările Moscovei

Gandul acum 2 ore
Negocierile dintre Rusia și Ucraina, demarate la Istanbul, au durat doar câteva ore, iar, conform unor surse, s-au încheiat deja, Kievul catalogând drept ”nerealiste” solicitările Rusiei. ȘTIRE ÎN CURS DE ACTUALIZARE Foto: Profimedia

Vremea

București
acum

14°
vin.

12°/18°
sâm.

7°/14°
dum.

7°/21°
lun.

11°/22°
Iasi
acum

12°
vin.

8°/13°
sâm.

7°/15°
dum.

8°/20°
lun.

8°/20°
Constanta
acum

14°
vin.

13°/17°
sâm.

10°/13°
dum.

9°/20°
lun.

13°/21°
Cluj-Napoca
acum

vin.

6°/11°
sâm.

7°/14°
dum.

6°/17°
lun.

7°/13°
Timisoara
acum

14°
vin.

4°/14°
sâm.

9°/17°
dum.

7°/19°
lun.

10°/16°