Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ministerul Educaţiei: Modificări propuse pentru susţinerea examenului de Bacalaureat, de anul viitor

Publicat in Alba24, joi 12 iulie 2012 ·

În urma rezultatelor foarte slabe la Bacalaureat, ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu a comunicat că intenţionează să solicite organizarea unei sesiuni extraordinare a Parlamentului privind modificarea legislaţiei referitoare la desfăşurarea examenului de maturitate, astfel încât schimbările să intre în vigoare chiar din această toamnă. Este vorba despre susţinerea examenului în mod diferenţiat, în funcţie de profil şi filieră.

Rezultatele finale la examenul de Bacalaureat din sesiunea de vară sunt aşteptate vineri, 13 iulie, când vor fi afişate pe edu.ro.

În Alba, au fost înscrişi în total 3.533 de elevi, din care s-au prezentat la probe doar 3.326. Din primele rezultate, sunt 1.703 candidaţi respinşi (51,2%), respectiv 1.534 cu medii sub 5. Note peste 9 au luat doar 240 de elevi.Au promovat Bac-ul 1.620 de elevi, adică 48,71%. Au fost 404 elevi cu medii între 6 şi 6,99, respectiv 24, 94% din totalul candidaţilor, 528 elevi cu medii între 7 şi 7,99, adică 32,59%, 447 candidaţi cu medii între 8 şi 8.99 (27,59%) şi 240 de candidaţi cu medii mari, peste 9 (14,81%).

În urma publicării rezultatelor, au fost depuse peste 1.000 de contestaţii. Majoritatea au fost formulate pentru probele de Limba şi literatura română, Matematică şi Biologie.

Ce ar urma să fie schimbat în organizarea examenului de Bacalaureat?

Ministerul Educaţiei are în vedere organizarea mai multor simulări înaintea Bac-ului, din 2013. „La liceele teoretice, promovabilitatea a fost de peste 70-80%, în timp ce la liceele industriale, de 20-24%. De asemenea, la repartizarea computerizată, în liceele tehnologice nu ajung cei mai buni elevi“, a precizat Ecaterina Andronescu. Sunt vizate şi intensificarea inspecţiilor şcolare, mai ales la materiile pentru bacalaureat.

Proba scrisă ar urma să se dea diferenţiat, în funcţie de profil şi filieră. Ar rămâne doar Limba şi li

Articolul in Alba24 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

SuperLiga: Alexandru Dobre, decisiv în FC Argeș – Rapid 0-2

HotNews acum 8 ore
Rapid București s-a impus în fața echipei FC Argeș, scor 2-0, într-un meci disputat vineri, la Mioveni, în prima etapă din SuperLiga. FC Argeș – Rapid București 0-2, în prima etapă din SuperLiga Echipa antrenată de Costel Gâlcă a deschis scorul în m

PNL își alege astăzi noua conducere. Bolojan, singurul candidat pentru președinție

Mediafax acum 55 minute
Congresul Extraordinar al PNL va avea loc sâmbătă la Palatul Parlamentului, în prezența a 1200 de delegați. Aceștia vor alege noua echipă de conducere la nivel național. „Pentru funcția de președinte PNL și-a depus candidatura Ilie Bolojan. Pentru p

Horoscop 12 iulie 2025. O zi cu decizii importante pentru Lei și surprize neprevăzute pentru Scorpioni

Mediafax acum 9 ore
Horoscop Berbec Ziua aduce energie și impulsivitate. E posibil să iei decizii rapide, mai ales în plan personal. Încearcă să nu grăbești lucrurile în relații sau în chestiuni financiare, chiar dacă te simți plin de entuziasm. O discuție cu un priete

Ionuț Moșteanu: „E nevoie de mai mulți oameni în armată – de 120.000”. Ce spune ministrul Apărării despre serviciul militar obligatoriu

Gandul acum 8 ore
Ionuț Moșteanu a anuțat relansarea unui proiect legislativ privind extinderea bazei de rezerviști voluntari ai Armatei Române. Ministrul USR al Apărării, deși a constatat că Armata Română duce lipsă de personal, respinge ideea revenirii la serviciul

Un bărbat condamnat la 8 ani de închisoare pentru viol, prins de polițiști pe acoperișul unei clădiri din Sectorul 2

HotNews acum 10 ore
Un bărbat în vârstă de 36 de ani, care se sustrăgea executării unei pedepse cu închisoarea, a fost prins vineri seară pe acoperișul unei clădiri din Sectorul 2, potrivit Poliției Capitalei. Conform sursei citate, bărbatul fusese condamnat definitiv

Debut de sezon în campionatul intern de fotbal: Nou promovata Metaloglobus Bucureşti a fost învinsă de Universitatea Cluj

G4Media acum 11 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Echipa Universitatea Cluj a învins vineri, în deplasare, scor 4-1, formaţia Metaloglobus Bucureşti, în meciul de debut al sezonului 2025-26 al campionatului intern de fotbal, transmite News.ro. Urmăr

Dosar penal pentru CFR Călători! Compania, suspectată de evaziune fiscală

Ziua Constanta acum 9 ore
Poliţiştii şi procurorii au deschis un dosar de cercetare penală, după ce CFR Călători nu ar fi plătit în termen legal taxele datorate statului, conform StiripeSurse.ro ”La data de 12 mai 2025, poliţiştii Direcţiei de Poliţie Transporturi – I.G.P.R.

Cosmin Ghiță, directorul Nuclearelectrica, își donează 20% din SALARIU către statul român

Gandul acum 14 ore
Cosmin Ghiță, directorul general al Nuclearelectrica, a anunțat că își donează 20% din salariu către statul român „pentru inițiative relevante în acest domeniu strategic”. Anunțul vine după ce și ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a anunțat că și-a tă

Unități închise și amenzi de sute de mii de lei pe litoral, în urma unor controale ale ANPC

HotNews acum 9 ore
ANPC a verificat vineri 60 de unităţi de pe litoral şi a dat amenzi de peste 320.000 de lei. Patru unităţi din Costinești, Mangalia, Vama Veche și Mamaia Nord au fost închise, scrie News.ro. Controalele au avut loc în mai multe staţiuni de pe litora

Venus Williams revine în circuitul profesionist de tenis la 45 de ani

Mediafax acum 9 ore
Revenirea are loc după ce a primit o invitație pentru a participa la turneul WTA 500 de la Washington, care se va desfășura în perioada 19-27 iulie, notează AFP. Jucătoarea americană nu a mai participat la un turneu oficial din martie 2024 și figure

Vremea

București
acum

17°
sâm.

17°/32°
dum.

19°/35°
lun.

22°/37°
mar.

22°/38°
Iasi
acum

18°
sâm.

16°/30°
dum.

15°/31°
lun.

19°/35°
mar.

20°/34°
Constanta
acum

23°
sâm.

19°/30°
dum.

21°/28°
lun.

22°/30°
mar.

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

13°
sâm.

13°/25°
dum.

14°/29°
lun.

19°/32°
mar.

19°/28°
Timisoara
acum

14°
sâm.

14°/29°
dum.

17°/35°
lun.

21°/36°
mar.

21°/34°