- Istoric - nr. 134 / 12 Iulie, 2012 (n. 12 iulie 1909 – m. 4 decembrie 1987) Sunt acele intamplari si amintiri dragi mie, unele cu caracter mai personal, acoperind, in principal, ultimii ani ai vietii sale. Respectiv, perioada 1975-1987. Sunt acei 12 ani ai sederii filosofului-scriitor Constantin Noica in camaruta lui saracacioasa, "inchiriata” in Paltinisul umbros, linistit si curat de deasupra mult indragitei sale Marginimi a Sibiului. Era acea perioada doar aparent linistita si lipsita de grijile materiale ale modestului sau trai zilnic, cu repetate si ingrijoratoare semne ale starii sale precare de sanatate! Cine a avut bucuria sa-l cunosca personal, sau doar l-a zarit in treacat, isi aminteste de plimbarile lui zilnice pe carari si poteci de munte; de prezenta sa aproape neobservata la masa modesta a cantinei; de salutul sau sincer adresat pana si necunoscutilor; de desele promenade meditative pe strazile incarcate de istorie ale Sibiului, ca si pe ulitele si campurile celor mai apropiate asezari: Rasinari, Orlat, Gura Raului, Sibiel, Vale si oraselul Saliste, locuite de romani vrednici. Multi dintre taranii-oieri i-au devenit prieteni apropiati, invitandu-l in casele lor la o gustare si la o vorba de duh, oferinu-se sa-l plimbe, verile cu carutele, iar iernile, cu sanile trase de cai. Erau acele drumetii presarate cu dragi amintiri, atat pentru el cat si pentru cei care au avut norocul sa le iasa in cale "omul in fulgarin si cu basca pe cap”. Drumetea cand singur, cand in compania unor prieteni sinceri si nezgomotosi, aproape tacuti. Insa, musai, inteligenti, cititori si autori de carti bune; patrioti si buni romani. Asa a fost, de cate ori s-a nimerit sa se afle impreuna, ospitalierul si inteligentul rasinarean-sibian Aurel Cioran, cu blanda si buna lui sotie, Ica. Aurel, fiind fratele filosofului de la Paris, Emil, si pe care Noica il stia, stima si apreci