Legea este doar o anexă pentru mulţi dintre suceveni. O dovedeşte şi numărul mare de amenzi pe care cei care le-au primit nu s-au sinchisit să le plătească. Aşa cum era de aşteptat, ponderea acestei categorii de datornici este deţinută de şoferi, care au amenzi de circulaţie neplătite chiar şi de acum zece ani.
Primarul Ion Lungu a prezentat ieri o statistică îngrijorătoare, date care arată nesimţirea de care dă dovadă cea mai mare parte dintre şoferii amendaţi.
Numai în cursul acestui an au fost trimise în debit la Primăria Suceava 3.450 de amenzi de circulaţie, în valoare totală de 18,34 de miliarde de lei vechi. Dintre acestea, au fost plătite doar 197 de amenzi, adică 5,71% din numărul total. Şi în privinţa încasărilor situaţia este similară, în conturile Primăriei Suceava intrând ceva mai puţin de 600 de milioane de lei vechi.
În total, în ultimii zece ani, restanţele pe care Primăria Suceava le are de încasat din amenzile de circulaţie se ridică la ameţitoarea sumă de 103 miliarde de lei vechi.
„Este o luptă cu morile de vânt. Sunt amenzi de unul-două milioane de lei vechi, procedurile sunt greoaie, iar când se ajunge la poprire fie se constată că persoanele respective nu au un loc de muncă, fie angajatorii nu vor să dea curs cererilor noastre. Pot spune că pe această linie lucrurile merg extrem de dificil. Din punctul meu de vedere, singura soluţie este schimbarea legislaţiei, în sensul transformării acestor amenzi în ore de muncă în folosul comunităţii”, a opinat primarul Ion Lungu.
Ce se putea face cu banii neîncasaţi din amenzile de circulaţie
Cu suma de bani neîncasată din amenzile de circulaţie, municipalitatea ar fi putut demara alte proiecte importante. De exemplu, se puteau plăti jumătate din reparaţiile stradale efectuate anual în municipiul Suceava. Cu cei peste 100 de miliarde de lei vechi neachitaţi, Primăr