Recent anunţata decizie de retragere făcută publică de Casey Stoner în urmă cu doar câteva săptămâni i-a făcut pe cei de la Honda să ia măsuri rapide de înlocuire a campionului mondial din MotoGP. Anunţul a fost făcut azi, iar numele noului pilot este unul deloc greu de anticipat. Marc Marquez va pilota una dintre cele două prototipuri Honda de uzină în sezonul următor. Considerat a fi unul dintre cele mai mari talente din motociclismul de viteză la ora actuală (20 de ani), Marquez a semnat pe doi ani cu Honda Racing Corporation şi va alerga sezonul următor alături de Dani Pedrosa. Acesta din urmă a anunţat, tot astăzi, prelungirea înţelegerii cu HRC pentru încă doi ani, contract primit în ciuda faptului că nu a reuşit să câştige până acum niciun titlu mondial la clasa mare.
În acest moment, Marc Marquez este lider la Moto2, acolo unde are 43 de puncte în clasamentul general peste urmăritorul său principal, Pol Espargaro. La al doilea sezon la clasa intermediară, Marquez are şanse mari să-şi adjudece titlul în acest sezon, după ce în 2011 a terminat pe doi la general, la mică distanţă de germanul Stefan Bradl.
"Este un vis împlinit pentru mine faptul că voi concura la MotoGP anul viitor pentru Repsol Honda. Vreau să mulţumesc celor de la HRC pentru încrederea pe care mi-au arătat-o. Sunt mândru să fac parte din familia Honda şi nu o să uit niciodată faptul că oamenii de aici m-au ajutat încă de când m-am apucat de motociclism. Pentru moment mă concentrez pe Moto2, acolo unde echipa mea munceşte din greu pentru a-şi atinge obiectivul - câştigarea titlului mondial în sezonul 2012", a declarat Marc Marquez.
Recent anunţata decizie de retragere făcută publică de Casey Stoner în urmă cu doar câteva săptămâni i-a făcut pe cei de la Honda să ia măsuri rapide de înlocuire a campionului mondial din MotoGP. Anunţul a fost făcut azi, iar numele nou