FIFA îi ține partea lui Adrian Mititelu în războiul acestuia cu FRF și LPF. Conform prosport.ro, forul mondial a trimis în această dimineață o scrisoare pe adresa Federației Române de Fotbal, în care atenționează că "echipele noastre de club, dar şi naţionala, sunt în pericol să fie excluse la nivel internaţional din cauza proceselor deschise în instanţe civile de Adrian Mititelu contra FRF". Sursa: OCTAVIAN COCOLOȘ
Șefii fotbalului românesc au intrat în panică din cauza unei scrisori primite azi de la FIFA.
Pentru prima oară după foarte mulți ani, abilul Mitică Dragomir, președintele Ligii Profesioniste de Fotbal, se teme de ce ar putea urma.
"Scrisoarea venită de la FIFA e după prima decizie a Curţii de Apel. De a doua încă nu ştie. Să vedeţi ce urmează. FIFA nu iartă pe nimeni.
FIFA o să ne comunice că ne dă o lună ca să rezolvăm problema, altfel suntem scoşi din competiţiile internaţionale.
Şi să ne facem noi în România o Cupă a Europei, o Champions League, un campionat mondial. Aceştia sunt paşii.
E foarte bine că Mititelu s-a dus unde s-a dus. Noi am judecat după regulile FIFA. Dacă tribunalul a decis că el are dreptate, noi trebuie să dăm în judecată FIFA.
Înseamnă că judecăm după nişte reguli proaste, nu? Doar am pierdut pe baza legilor FIFA! Dacă se va ajunge la aşa ceva, chiar putem fi excluşi la nivel internaţional.
S-a greşit din momentul în care Mititelu s-a dus în justiţie. De atunci am ştiut că ne putem curăţa.
Dacă epuizezi toate instanţele sportive, abia atunci te duci la cele civile. El nu s-a dus la TAS. Ştia că este o escrocherie, dar a mers mai departe.
Doamna judecător nu a ştiut despre ce era vorba, de asta a luat asemenea decizii.
Este cea mai mare gafă făcută. Cei de la Craiova nu ştiu meserie. Orice să fi făcut, numai