Sigur că, în cele peste 300 de pagini ale cărţii ”Marea scriitorilor – între Olimp și zidul puterii”, de Ozana Cucu-Oancea, se întâlnesc și inexactități. Regret că, din lipsă de timp, n-am dat curs invitației de a colabora la această carte, în care semnează mai mulți ieșeni (Nicolae și DragoșTurtureanu, G. Ilisei, Liviu Antonesei, Lucian Vasiliu) și-s pomeniți încă pe atâția. Măcar un episod, des amintit - probabil, din auzite - mă simt obligat să-l corectez, pentru simplul motiv că… am participat direct. Este vorba despre episodul în care Adrian Păunescu a încasat o ”mardeală” (termen evocat în tratativele ulterioare de aplanare a conflictului) din partea ”salvamarilor” de pe plajă. Am pus ghilimele fiindcă pe plaja Casei de creație de la Neptun, învecinată cu aceea a ”eroului între eroi”, așa-zișii salvamari aveau alte însărcinări și, după cum se bârfea, nici nu prea știau… să înoate.
Într-o zi cu valuri mari, a fost arborat steagul albastru, care interzicea atât intrarea în mare, cât și accesul pe dig. O fetiță imprudentă a nesocotit interdicția, a intrat în mare și, trasă de valuri către larg, a început să țipe după ajutor. Nici urmă de salvamari: sub protecția steagului albastru, prăjeau guvizi într-o baracă. Spirit justițiar, Păunescu a smuls ușa barăcii (încuiată pe dinăuntru) și i-a porcăit pe ”salvamari” cum se cuvine. Care au tăcut mâlc, au lansat barca, au scos fata, dar afrontul public nu l-au putut uita. Seara, când fâlfâia același fanion albastru, Păunescu, înconjurat de puștanii acum autori, se plimba pe digul paralel cu plaja. Salvamarii, despărțiți de limba de apă, au început să-l înjure și să-l provoace. Sâcâirea a durat câteva minute, până ce Adrian a ajuns pe plajă. Acolo, ”salvamarii” l-au înconjurat, continuând să-l înjure, dar fără să-l atingă: regulamentele îngăduiau riposta doar în cazul în care erau loviți primii.
Ceea ce s-a
