- Social - nr. 134 / 12 Iulie, 2012 Conform unui Raport global al discriminarii de gen, publicat de World Economic Forum, Romania ocupa locul 70 din 134 de tari in functie de modul in care reusesc statele lumii sa distribuie resursele si oportunitatile economice, sociale si politice, cat mai echitabil, intre femei si barbati. Cu referire expresa la politica, promovarea femeilor lasa inca mult de dorit in Romania. Dovada: dupa ultimele alegeri, romancele au ocupat 9,7% din legislativ, in timp ce media la nivelul parlamentelor statelor UE este de 24%. Or, din acest punct de vedere, chiar daca stam mai bine fata de anii trecuti, suntem departe de a vorbi de egalitate de sanse. Si asta pentru ca decidentii politici sunt majoritari barbati, iar de multe ori, cand hotarasc pe cine sa promoveze, au in vedere, mai ales, criterii estetice, si nu intotdeauna cele profesionale. Potrivit sursei citate, primele cinci state in care domnii si doamnele au drepturi egale – practic, nu numai teoretic – sunt Islanda, Finlanda, Norvegia, Suedia si Noua Zeelanda. Coincidenta sau nu, aceste tari se afla intre primele din lume si in ceea ce priveste nivelul cel mai scazut (aproape inexistent) al coruptiei. GHEORGHE GIURGIU - Social - nr. 134 / 12 Iulie, 2012 Conform unui Raport global al discriminarii de gen, publicat de World Economic Forum, Romania ocupa locul 70 din 134 de tari in functie de modul in care reusesc statele lumii sa distribuie resursele si oportunitatile economice, sociale si politice, cat mai echitabil, intre femei si barbati. Cu referire expresa la politica, promovarea femeilor lasa inca mult de dorit in Romania. Dovada: dupa ultimele alegeri, romancele au ocupat 9,7% din legislativ, in timp ce media la nivelul parlamentelor statelor UE este de 24%. Or, din acest punct de vedere, chiar daca stam mai bine fata de anii trecuti, suntem departe de a vorbi de egalitate de