Diva funk Macy Gray revine în România pentru un spectacol de zile mari, pe 22 noiembrie pentru un concert la Sala Palatului din Bucureşti.
Potrivit unui comunicat Events transmis AGERPRES, Macy Gray va susţine un recital de aproape două ore, care va include atât hiturile care au consacrat-o, precum "I try", "Sweet Baby", "Sexual Revolution", cât şi piese de pe ultimul său album, "Covered", lansat în acest an.
Albumul "Covered" include 16 piese, coverurile unor trupe la fel de celebre, precum "Here Comes The Rain Again" (Eurythmics), "Creep" (Radiohead), "Teenagers" (My Chemical Romance), "Nothing Else Matters" (Metallica), "Sail" (Awolnation) sau "Wake Up" (Arcade Fire).
Starul, acum în vârstă de 45 de ani, a vândut peste 20 de milioane de albume în întreaga lume şi are la activ şase albume de studio, un premiu Grammy şi alte cinci nominalizări.
Macy Gray şi-a pariat vocea cu totul unică şi un stil personal bizar pentru a ajunge în hall-of-fame-ul R&B la final de mileniu, oferind publicului de toate culorile o alternativă excentrică la muzica soul mainstream. Artista crează un melanj muzical unic de soul, hip-hop, R&B, funk şi rock.
Macy Gray s-a născut de fapt Natalie Mclntyre în Canton, Ohio şi a fost o adolescentă timidă, frecvent tachinată pe subiectul vocii sale ciudate. Aceeaşi voce care a făcut-o faimoasă şi care poate deveni la fel de intimă ca orele târzii ale nopţii, dezarmant de dulce pe o melodie, aspră şi enervantă pe o alta. Comparaţia evidentă a fost întotdeauna cu Billie Holliday, dar Macy Gray păstrează în sound-ul său şi urme din Betty Davis, Nina Simone, Karen Dalton sau Tina Turner.
Biletele vor fi puse în vânzare de joi, iar până pe 22 iulie inclusiv, acestea pot fi achiziţionate la un preţ special, cu 10% discount (200, 153, 126 şi 100 lei, în funcţie de categorie). Începând d