Specialistul Libertăţii Elena Bunescu a creionat pentru preşedintele suspendat, “Scorpionul” Traian Băsescu, şi pentru preşedintele interimar, “Fecioara” Crin Antonescu, câte o astrogramă pentru perioada 15 iulie - 8 august. Cei doi se află într-un moment important al carierei lor politice şi ne-am gândit că e bine să aflăm cum le favorizează sau le încurcă astrele activitatea. Specialistul Libertăţii Elena Bunescu a creionat pentru preşedintele suspendat, “Scorpionul” Traian Băsescu, şi pentru preşedintele interimar, “Fecioara” Crin Antonescu, câte o astrogramă pentru perioada 15 iulie - 8 august. Cei doi se află într-un moment important al carierei lor politice şi ne-am gândit că e bine să aflăm cum le favorizează sau le încurcă astrele activitatea.
Există mai multe elemente care indică pericole importante, unul dintre acestea debutează în ziua de 15 iulie, odată cu intrarea în mers retrograd a planetei Mercur, şi durează până pe 8 august, un altul se asociază lunii septembrie. Perioada este dramatică pentru o persoană nepregătită, deoarece implică trădări inimaginabile în alte situaţii, venite de la cei mai de încredere colaboratori.
Este un interval în care se recomandă prudenţă maximă cu privire la informaţiile lansate în spaţiul public, la afirmaţiile făcute, toate acestea având potenţialul de a se întoarce împotriva sa. Iar seria de evenimente începută în luna iunie nu se va încheia nici în iulie, nici în august şi în nici un caz în septembrie, când urmează o nouă zdruncinare de proporţii asemănătoare cu aceasta pe care o traversează acum.
Perioada 15 iulie - 8 august poate aduce numeroase provocări din partea unor duşmani ascunşi, care ies la lumină şi se mobilizează pentru a uzurpa poziţia sa socială şi profesională. Nu este tipic nativilor acestei zodii să ţintească foarte sus, dar se pot urca, fără să aibă mustrări de conştiinţă, pe umerii c