PSA Peugeot Citroen a anunțat că va închide uzina de la Aulnay, de lângă Paris, și va concedia 6.500 de angajați în total, încălcând, astfel, un taboo al producătorilor europeni de automobile și oferindu-i lui Francois Hollande, președintele Franței, o nouă provocare, după ce compania a anunțat că pierderile suferite în prima jumătate a anului se vor ridica la 700 de milioane de euro.
Philippe Varin, directorul executiv, a făcut acest anunț astăzi, oferind sindicatelor un plan de restructurare a bazei de producție din Franța a mult încercatei companii franceze producătoare de automobile și de transfer al angajaților în alte sectoare, în efortul de a reduce pierderile financiare, anunță publicația financiară „Wall Street Journal”.
Reacții politice
Conform declarațiilor, pierderile lunare ale Peugeot se ridică la 200 de milioane de euro, compania așteptându-se să raporteze pierderi operaționale de aproximativ 700 de milioane de euro. Compania nu se așteaptă să se redreseze financiar până la sfârșitul lui 2014.
Anunțul a provocat un val de reacții politice, Marisol Touraine, ministrul pentru Afaceri Sociale declarând că „nu putem accepta ceva de acest gen”.
Ea a atras atenția asupra faptului că Peugeot a primit 4 miliarde de euro în ajutoare de stat în ultimii ani. „Trebuie să examinăm acest lucru, să-l analizăm. Aceștia sunt bani care au fost oferiți fără a primi nimic în schimb, ceea ce nu este acceptabil”.
„Un adevărat șoc”
Jean-Marc Ayrault, premierul Franței, a descris planul de restructurare drept „un adevărat șoc” și a cerut Peugeot să colaboreze cu sindicatele și să studieze toate alternativele potențiale „scopul principal fiind prezervarea slujbelor durabile și menținerea activității industriale în cadrul tuturor locațiilor din Franța”.
Peugeot a declarat că 3.000 de slujbe vor fi eliminate la Aulnay și 1.400