Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Reşedinţele regale şi parcurile acestora, închiriate pe durata JO 2012. Cât costă camparea lângă castelul Windsor

Publicat in Gandul, joi 12 iulie 2012 ·

Regina Elizabeth a II-a, ale cărei venituri au scăzut din cauza austerităţii bugetare, profită de organizarea Jocurilor Olimpice la Londra pentru a încerca să îşi reumple vistieria, închiriind - fapt rarisim - reşedinţele regale pentru recepţii mondene şi parcul castelului Windsor pentru campare.

Comitetul olimpic rus îşi va stabili astfel cartierul general pe domeniul palatului Kensington, reşedinţa londoneză a prinţului William şi a soţiei sale Kate, informează AFP.

Cu aprobarea trezorierului reginei, Sir Alan Reid, locurile de aterizare pentru elicoptere şi terenul de joacă care înconjoară palatul vor găzdui standuri dedicate gastronimiei ruseşti, un podium pentru animaţii şi spaţii pentru picnic destinate tuturor doritorilor. Seara, aceleaşi zone vor fi rezervate pentru recepţii private la care pot participa până la 1.000 de invitaţi.

Închirierea parcului Perks Field permite "creşterea veniturilor familiei regale într-o perioadă în care bugetul ei a fost redus", a explicat un purtător de cuvânt al Palatului Buckingham, referindu-se la scăderea considerabilă din ultimii ani a fondurilor publice acordate familiei regale pentru deplasările şi angajamentele oficiale.

Buckingham Palace refuză să dezvăluie suma pentru care a fost închiriat Perks Field, însă, potrivit Daily Telegraph, ruşii ar fi plătit o garanţie de 250.000 de lire sterline (316.000 de euro).

Ei s-au angajat să respecte acest loc istoric şi unic: "Instalaţiile temporare şi utilizările lor vor fi de o calitate care va ţine cont de caracterul special al locurilor", se afirmă în cererea depusă la autorităţile din Chelsea şi Kensington.

O altă soluţie pentru umplerea vistieriilor: închirierea apartamentelor regale din Palatul Saint-James din Londra, pentru organizarea de recepţii pentru diverse firme, o premieră în istoria acestui castel construit în stil Tudor în

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Percheziţii în Bucureşti şi în 9 judeţe, într-un dosar penal privind infracțiunea de coruperea alegătorilor. Sunt vizați și influenceri care l-au promovat pe Călin Georgescu

HotNews acum 51 minute
Şaptesprzece percheziţii domiciliare au loc joi în municipiul Bucureşti şi în judeţele Braşov, Botoşani, Călăraşi, Dolj, Galaţi, Giurgiu, Maramureş, Mureş şi Timiş, la locuinţele unor persoane fizice, într-un dosar penal, în care se efectuează urmăr

23 de tramvaie din București, retrase din circulație de inspectorii ANPC din motive de siguranță și igienă

Ziare.com acum 38 minute
Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorului (ANPC) a oprit temporar din circulație 23 de tramvaie din București, în urma unui control desfășurat în noaptea de 19 spre 20 martie în mai multe depouri ale Societății de Transport București (ST

Finlanda rămâne cea mai fericită ţară din lume, în timp ce SUA se plasează la cel mai slab nivel. România a coborât pe locul 35 (raport)

HotNews acum 2 ore
Finlanda rămâne cea mai fericită ţară din lume pentru al optulea an consecutiv, potrivit raportului anual al ONU privind fericirea, publicat joi, care plasează Statele Unite la cea mai slabă clasare de până acum. România a coborât trei locuri în cla

Şefii militari din aproximativ 30 de ţări se reunesc, azi, în Marea Britanie pentru a discuta despre securitatea Ucrainei

HotNews acum o ora
Şefii de stat major din aproximativ 30 de ţări pregătiţi să contribuie cu garanţii de securitate pentru Ucraina se întâlnesc joi în Marea Britanie pentru a discuta un plan de menţinere a păcii în cazul unei încetări a focului cu Rusia, conform AFP,

Trei pacienţi palestinieni şi familiile au fost duşi cu o aeronavă C 27J Spartan în Norvegia

Mediafax acum 35 minute
Aeronava a decolat în jurul orei 00.05, transmite, joi, Ministerul Apărării Naţionale. Alţi pacienţi au fost transportaţi în Franţa, cu aeronave ale unor ţări partenere, iar restul urmează să primească tratament de specialitate în spitale din Bucure

Accident mortal în Bușteni. Un șofer a pierdut controlul mașinii și a lovit două autovehicule

Adevarul acum o ora
Un accident grav s-a produs joi dimineața pe DN1 Ploiești-Brașov, în zona localității Bușteni. Un șofer, în vârstă de 50 de ani, a pierdut controlul mașinii și a lovit un autovehicul care venea din sens opus, iar, ulterior, a fost proiectat într-un

NUMERELE extrase la tragerile loto de joi, 20 martie 2025

Gandul acum 3 ore
Joi, 20 martie 2025, de la ora 18:30, au loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 și Super Noroc. Următoarele trageri Loto vor avea loc duminică, 23 martie 2025. La tragerile loto de duminică, 16 martie 2025, Loteria Română a a

Vremea începe să se încălzească în toată țara. Va fi soare, iar temperaturile vor ajunge la 15 grade

Adevarul acum 2 ore
Vremea începe să se mai încălzească în cea mai mare parte a ţării. Meteorologii anunță că temperaturile maxime vor fi cuprinse între 8 şi 15 grade, iar cele minime între -7 şi 4 grade.

OpenAI lansează un model lingvistic mai puternic şi mult mai scump

News.ro acum o ora
Producătorul ChatGPT a lansat modelul lingvistic o1-pro, care este acum disponibil dezvoltatorilor prin intermediul API-urilor puse la dispoziţie de companie. Conform companiei, o1-pro foloseşte mai multă putere de calcul şi, automat, energie pentru

Deutsche Bank va concedia 2.000 de angajaţi şi va închide un număr semnificativ de sucursale

News.ro acum o ora
Deutsche Bank intenţionează să reducă personalul din divizia sa de retail cu aproape 2.000 de angajaţi în 2025, concomitent cu o reducere ”semnificativă” a numărului de sucursale, a anunţat miercuri directorul executiv Christian Sewing, citat de Reu

Vremea

București
acum

joi

3°/12°
vin.

5°/15°
sâm.

6°/16°
dum.

6°/14°
Iasi
acum

joi

3°/13°
vin.

5°/16°
sâm.

5°/16°
dum.

6°/9°
Constanta
acum

joi

4°/9°
vin.

5°/10°
sâm.

5°/9°
dum.

6°/9°
Cluj-Napoca
acum

joi

0°/11°
vin.

2°/13°
sâm.

4°/15°
dum.

6°/13°
Timisoara
acum

joi

1°/12°
vin.

3°/15°
sâm.

7°/15°
dum.

8°/12°