Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Blestemul familiei Magda. După ce şi-a măcelărit mama, fostul poliţist a sfârşit în ştreang

Publicat in Adevarul, joi 12 iulie 2012 ·

Fostul poliţist de la Transporturi care şi-a omorât mama cu 40 de lovituri de cuţit în jurul gâtului a sfârşit, la rândul său, în ştreang. El a mai avut o tentativă de sinucidere. După ce şi-a omorât mama a încercat să-şi taie venele.

În iunie 2011, Marius Ionuţ Magda a fost condamnat de Judecătoria Constanţa la doi ani de închisoare pentru tentativa de viol. La 12 martie 2012 a cerut eliberarea condiţionată, iar la 22 martie, judecătorii de la Tribunalul Constanţa au decis să-l scutească de restul de pedeapsă.

La scurt timp, el şi-a omorât mama cu multiple lovituri de cuţit. După ce a măcelărit-o, Marius Ionuţ Magda a stat în casă cu cadavrul mamei sale mai bine de 12 ore. Apoi a încercat să-şi taie venele, dar rănile nu i-au pus viaţa în pericol.

Fratele femeii a anunţat autorităţile când a văzut că Zoe Magda nu îi mai răspunde la telefon. Oamenii legii au spart uşa apartamentului din zona ICIL.

„El era în dormitor cu venele tăiate şi femeia era moartă. În zona gâtului avea mai multe tăieturi", a declarat procurorul de caz Andrei Bodean, de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanţa. Marius Ionuţ Magda a fost reţinut de anchetatori şi dus la instanţă pentru a fi arestat din nou. El le-a spus anchetatorilor că nu vrea să dea declaraţii despre ceea ce a făcut.

„Copilul meu nu e vinovat!“

Culmea ironiei, mama poliţistului, Zoe Magda, şi-a apărat fiul necondiţionat. La vremea tentativei de viol, ea a ţinut să ceară ziariştilor de la „Adevărul" Constanţa să nu-i mai acuze băiatul pe care îl considera inocent.

„Copilul meu nu este vinovat! Copilul meu nu e un boschetar. E un suflet slab, care a căzut pradă acelor nenorocite de etnobotanice şi a pierdut orice control, a pledat mama poliţistului.

„Aceşti indivizi au scăpat în sistem pentru că nu au fost testaţi corespunzător. La dosar trebuie să existe tot

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

„Legionar”, cel mai căutat cuvânt de români după primul tur al alegerilor prezidențiale

Ziua Constanta acum 49 minute
„Legionar” a fost cel mai căutat cuvânt de către români, în noaptea de duminică spre luni. Potrivit unei postări DEX online, până la ora 06:10, „legionar” înregistrase 2234 de afișări. „A fost o noapte intensă... ne-a bântuit candidatul-fantomă”,

Vremea în următoarele două săptămâni în Dobrogea

Ziua Constanta acum o ora
Meteorologii din cadrul Administrației Naționale de Meteorologie au emis prognoza meteo valabilă pentru următoarele două săptămâni în Dobrogea. Tendința va fi de încălzire ușoară și treptată până în 29 noiembrie, de la o medie regională a temperatur

RAR Staţiile ITP autorizate pot efectua inspecţia tehnică prin înregistrare manuală

Ziua Constanta acum o ora
Staţiile de inspecţie tehnice autorizate, care au solicitări din partea clienţilor, pot efectua inspecţia tehnică prin înregistrare manuală, iar la reluarea funcţionării aplicaţiei informatice respectivele verificări vor fi înregistrate în aplicaţi

UPDATE - O bucată din tavanul unei săli de clasă a căzut peste doi elevi, în timpul cursurilor, la Târgu Mureş/ Cei doi copii, un băiat şi o fată, răniţi, el fiind transportat la spital/ Clasa, evacuată/ Poliţia face cercetări

News.ro acum o ora
O bucată din tavanul unei săli de clasă de la o şcoală din Târgu Mureş a căzut, luni, peste doi elevi, în timpul cursurilor. Cei doi copii, un băiat şi o fată, în vârstă de aproximativ 13 ani, au fost răniţi, fiind evaluaţi de cadrele medicale. Ulte

Vîlceanu: PNL trebuie să-şi schimbe conducerea toată şi trebuie să plece de la guvernare imediat

Mediafax acum 2 ore
„Există o campanie care tocmai s-a terminat şi Partidul Naţional Liberal, candidatul Partidului Naţional Liberal, cu echipa dânsului, au luat 8%. Punct. Trebuie să-şi asume răspunderea toată echipa. Demisia, acum, toţi. Vă spun că nu pot să accept o

Philip Morris România lansează pliculeţele cu nicotină, fără tutun, ZYN pentru a accelera tranziţia către un viitor fără fum

Mediafax acum o ora
Consecventă cu angajamentul său de a accelera tranziţia către un viitor fără ţigări, Philip Morris România (PMI) îşi adaugă în portofoliul de produse fără fum, destinate exclusiv adulţilor care altfel ar continua să fumeze, pliculeţele cu nicotină Z

Calea Victoriei urcă două poziţii în topul celor mai scumpe artere comerciale din lume, până pe 38

Mediafax acum 2 ore
Calea Victoriei din Bucureşti a ajuns pe locul 38 în topul celor mai scumpe destinaţii comerciale din lume, urcând două poziţii faţă de clasamentul anterior. Clasamentul face parte din raportul global „Main Streets Across the World” realizat de comp

Călin Georgescu: „NATO este cea mai slabă alianță de pe fața pământului”

HotNews acum o ora
Într-un interviu la televiziunea publică, acordat fostului senator PP-DD Tudor Barbu, candidatul la prezidențiale Călin Georgescu a declarat că „NATO este cea mai slabă alianță de pe pământ” și „dacă lucrurile continuă în felul acesta”, ar abandona-

Preşedinta CNAS: Aproape 20% dintre medicii de familie au peste 70 de ani

G4Media acum o ora
Aproape 20% dintre medicii de familie au peste 70 de ani, a declarat, luni, la o dezbatere, preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS), Valeria Herdea, precizând că sunt multe localităţi, mai ales din mediul rural, care nu au medic

ALEGERI PREZIDENŢIALE 2024 - N. Dan: Nu se întâmplă în sociologie ca cineva să aibă acum două săptămâni 3%, acum o săptămână 10% şi în ziua votului 20%/ E obligatoriu să se aleagă o preşedintă care nu are vreun dubiu ca România să fie în UE şi în NATO

News.ro acum 4 ore
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a declarat că discută cu specialişti pentru a înţelege ce s-a întâmplat la alegerile prezidenţiale. ”Nu se întâmplă în sociologie ca cineva să aibă acum două săptămâni 3%, acum o săptămână 10% şi în ziua v

Vremea

București
acum

lun.

2°/8°
mar.

2°/7°
mie.

3°/5°
joi

5°/10°
Iasi
acum

lun.

-0°/5°
mar.

-1°/5°
mie.

1°/5°
joi

3°/9°
Constanta
acum

lun.

3°/6°
mar.

3°/7°
mie.

4°/8°
joi

5°/8°
Cluj-Napoca
acum

lun.

1°/5°
mar.

1°/7°
mie.

3°/6°
joi

1°/7°
Timisoara
acum

10°
lun.

3°/10°
mar.

3°/9°
mie.

4°/8°
joi

6°/11°