Pe Platea Luporum din orașul de pe Someș, ideea de universitate a prins viață acum aproape cinci secole, întemeind astfel cea mai veche tradiție academică din România și conferind Clujului statutul incontestabil de capitală culturală a Transilvaniei.
Colegiul Iezuit, înființat în 1581 de Principele Ștefan Bathory a fost proiectul originar de la care se revendică toate celelalte forme organizatorice pe care Universitatea din Cluj le-a cunoscut în timp. Orașul transilvan devenise în epocă centrul dezbaterilor confesionale redutabile.
În contextul istoric al Contrareformei catolice în fața ascensiunii de nestăvilit a protestantismului, misiunea pontificală a avut o miză puternică în promovarea unui învățământ superior religios, holistic și temeinic. De atunci lumea academică din Cluj pare să poarte cu eleganță patina severității, disciplinei și rigorii educației imprimate de acest ordin monastic. Este un nimb care însoțește istoria și memoriile Universității clujene, chiar și atunci când realitățile vieții academice rămân cumva în urma reputației sale.
Privind retrospectiv, momentul originar al istoriei academice din Cluj ne dezvăluie și o altă dimensiune. Semnificativ este faptul că toate construcțiile instituționale care au urmat acestui proiect academic inaugural s-au dezvoltat pe fundalul competiției simbolice cu un Celălalt istoric.
În durata lungă rivalitățile au avut până în zorii modernității preeminență religios-confesională, apoi etnic-națională, mai ales după revoluția din 1848, ori politică, precum în comunism. Identitatea fiecărui construct academic s-a raportat în permanență la astfel de alterități. Filiația catolică (iezuită și/sau piaristă) a învățământului universitar din Cluj a alternat sau a coexistat tensionat cu cea protestantă (reformată sau radicală, unitarină); vârsta de aur a Universității Regale Maghiare, Francisc Iosif