Mesajul a fost trimis. Multumesc!

E&Y: Încetinirea creşterii economice din pieţele emergente va fi de scurtă durată

Publicat in Capital, joi 12 iulie 2012 ·

Expansiunea economică din rândul primelor 25 de pieţe emergente a încetinit de la începutul acestui an dar, conform previziunilor trimestriale efectuate de Ernst & Young, acest fapt este văzut ca fiind de scurtă durată, PIB-ul agregat urmând să revină pe creştere în 2013. Numărul gospodăriilor din pieţele emergente care au venit mai mare de 30.000 de dolari va fi mai mult decât dublu până în 2020, depăşind Statele Unite şi Zona Euro.

Pieţele emergente, în mod deosebit cele din Asia, deţin instrumentele necesare relaxării politicilor fiscale şi monetare, care pot asigura creştere economică pe finalul anului.

Chiar şi cu o încetinire a creşterii economice, pieţele emergente sunt capabile să înfrunte criza din Zona Euro şi să rămână motorul creşterii economice globale. PIB-ul lor este prevăzut să înregistreze o creştere de 4.9% în acest an, în contrast cu o contracţie de 0.6% în Zona Euro. Se aşteaptă ca randamentul pieţelor emergente să crească la 6% în 2013 şi la 6.5% în 2014.

Cu toate acestea, un tablou contrastant se conturează la nivel global. Africa şi Asia continuă să rămână optimiste, dar Europa Centrală şi de Est, precum şi America Latină, sunt împiedicate de o creştere încetinită pe pieţele lor cheie de export din Zona Euro, respectiv din Statele Unite. Dacă Zona Euro îşi continuă recesiunea, previziunile cu privire la pieţele emergente spun că Republica Cehă şi Polonia ar fi împinse în recesiune, afectând Hong Kong-ul şi Malaezia, datorită dependenţei lor globale.

Alexis Karklins-Marchay, Lider al Centrului pentru Pieţe Emergente din cadrul Ernst & Young, spune: “Pieţele emergente sunt bine plasate pentru a face faţă riscurilor majore cu care se confruntă economia globală la momentul actual, dat fiind faptul că deţin spaţiu de relaxare a politicilor fiscale şi monetare. Aceasta s-a întâmplat deja pe unele pi

Articolul in Capital >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cum va fi vremea la început de an. Prognoza pentru următoarele 4 săptămâni

Ziare.com acum o ora
Temperaturile vor fi mai ridicate decât cele obişnuite, în săptămâna 30 decembrie 2024 - 6 ianuarie 2025, în toată ţara, anunţă vineri, 27 decembrie, meteorologii. Săptămâna 30.12.2024 – 06.01.2025 Valorile termice vor fi mai ridicate decât cele spe

Câți români îşi sărbătoresc onomastica de Sfântul Ștefan, în a treia zi de Crăciun

Ziua Constanta acum o ora
În a treia zi de Crăciun, de Sfântul Arhidiacon Ştefan, peste 520.000 de români îşi sărbătoresc onomastica. Potrivit datelor furnizate de către Direcţia de Evidenţa Persoanei sunt sărbătoriți astăzi, 27 decembrie 364.444 bărbaţi şi 155.559 femei. L

Cutiile negre ale avionului din Azerbaidjan prăbuşit, recuperate, în timp ce întrebările privind implicarea rusească se adună. Ce se ştie până acum

News.ro acum 2 ore
Primele indicii sugerează că un sistem rusesc anti-aerian ar fi putut doborî avionul de pasageri care s-a prăbuşit în Kazahstan, a declarat un oficial american pentru CNN, în timp ce autorităţile au recuperat o a doua cutie neagră despre care speră

Un soldat nord-coreean rănit a fost capturat de forţele ucrainene, susţine Coreea de Sud

News.ro acum 3 ore
Agenţia de spionaj din Coreea de Sud a confirmat relatările ucrainene conform cărora un soldat nord-coreean rănit a fost capturat de forţele ucrainene, în ceea ce ar putea fi prima captură de acest fel de când Phenianul a trimis forţe de luptă pentr

Le Figaro: Sfârșitul lamentabil al mandatului lui Klaus Iohannis

Adevarul acum 15 minute
Publicația franceză de prestigiu, Le Figaro, a scris în ultimul său articol cu privire la România, despre mandatul prelungit al președintelui Iohannis, pe care publicația îl vede drept responsabil pentru criza politică.

Chinezii au lansat mașina cu autonomie-record de peste 2.300 de km. Cât costă noul sedan hibrid Chery | Video

Libertatea acum o ora
Producătorul chinez de automobile Chery a lansat un nou model hibrid cu încărcare la priză (PHEV), care stabilește noi recorduri în industria auto, informează publicația Profit.

A fost cutremur în această dimineață în România! Ce magnitudine a avut

Ziua Constanta acum 2 ore
În ziua de 27 Decembrie 2024, la ora 03:47:53 (ora locală a României), s-a produs în ZONA SEISMICA VRANCEA, BUZAU un cutremur slab cu magnitudinea ml 3.5, la adâncimea de 114.3 km.Intensitate: I Potrivit INFP, cutremurul s-a produs în apropierea urm

Putin anunţă că Slovacia propune să găzduiască negocieri cu privire la Ucraina. „Noi nu suntem împotrivă”

Ziare.com acum 23 minute
Preşedintele rus Vladimir Putin anunţă că Slovacia a propus să fie o ”platformă” a unor eventuale negocieri de pace în Ucraina, la aproape trei ani de începutul asaltului rus în Ucraina, relatează AFP. Putin consideră această propunere acceptabilă.

Mastercard: Vânzările cu amănuntul de sărbători din SUA sunt mai mari decât anul trecut

News.ro acum o ora
Cumpărătorii de sărbători din Statele Unite şi-au deschis portofelele în ultimul moment în căutarea unor oferte bune pe platformele online, făcând achiziţii semnificative de îmbrăcăminte, electronice şi bijuterii, în semn că finanţele populaţiei răm

Jumătate din SUA sunt expuse unui risc ridicat de deficit de energie în următorul deceniu, spune o autoritate de reglementare

News.ro acum 2 ore
Aproximativ jumătate din Statele Unite sunt expuse unui risc crescut de deficit de alimentare cu energie în următorul deceniu, care ar putea duce la întreruperi şi la măsuri de conservare a energiei electrice, potrivit North American Electric Reliab

Vremea

București
acum

vin.

1°/2°
sâm.

2°/5°
dum.

3°/7°
lun.

1°/7°
Iasi
acum

vin.

0°/2°
sâm.

2°/3°
dum.

2°/6°
lun.

1°/5°
Constanta
acum

vin.

1°/4°
sâm.

2°/5°
dum.

2°/6°
lun.

2°/6°
Cluj-Napoca
acum

vin.

1°/5°
sâm.

1°/5°
dum.

0°/5°
lun.

0°/5°
Timisoara
acum

vin.

0°/4°
sâm.

-0°/4°
dum.

-0°/5°
lun.

0°/5°