Hai să privim un pic lucid. Sunt vreo două luni de zile de când guvernul Ponta a preluat conducerea. Nu ştiu alţii ce văd, dar eu, dincolo de lupta pentru ciolan, de agresivitatea fără precedent în a subordona instituţiile statului pentru acapararea totală şi definitivă a puterii, dincolo de încălcarea constituţiei şi de tot războiul ăsta politic, intens mediatizat, nu văd nici măcar o măsură economică menită să frâneze declinul grav în care se află România.

În două luni de zile, o ţară săracită de criză, dar stabilă din punct de vedere politic şi economic - două criterii esenţiale pentru orice investitor străin - s-a transformat într-un balamuc. Iar lucrurile, (şi) din punct de vedere economic, merg din rău în mai rău, din record negativ în record negativ. Nu-mi făceam iluzii că Ponta îşi va onora vreuna dintre promisiuni, însă nici în cel mai sinistru scenariu nu-mi puteam închipui că iresponsabilitatea sa poate fi atât de mare. Când războiul ăsta va trece, indiferent de cine va rămâne la Cotroceni ori la Palatul Victoria, cu toţii vom fi mai săraci, iar scadenţa împrumuturilor la care s-a angajat România ne va atârna ca o ghiulea de buzunare. "Performanţei" economice a guvernului Ponta i se adaugă şi imaginea îngrozitoare a României. O ţară în care statul de drept a fost dărâmat, iar democraţia călcată în picioare. Şi nu, nu o spun eu. O spun, ştiţi bine, ţările cu experienţă în democraţie. O fi, poate, şi cancelarul Germaniei, Angela Merkel, băsistă. O fi şi ministrul german de Externe Guido Westerwelle băsist. Poate că şi Wilfried Martens, preşedintele Partidului Popular European e băsist, la fel ca şi secretarul general al organizaţiei paneuropene cu sediul la Strasbourg, Thorbjorn Jagland. Poate că şi ministrul luxemburghez de externe, socialistul Jean Asselborn, e băsist, aidoma liderului socialiştilor germani din Bundestag, Frank-Walter Stein