Marca autohtonă Dacia a comercializat în prima jumătate a acestui an 181.280 de vehicule, cu 2,5% mai multe decât în aceeași perioadă din 2011. În același timp, sora mai mare, Renault, a înregistrat un declin de 2,4%.
Grupul Renault trece prin momente dificile. Declinul accentuat al pieței europene nu poate fi complet acoperit de creșterea înregistrată pe celelalte piețe din lume. Asta pentru că principala marcă a francezilor, Renault, este mult prea dependentă de vânzările de pe bătrânul continent. Cu o scădere totală a vânzărilor de 3,3%, francezii își pun toate speranțele în a doua jumătate a acestui an. „Contez pe recâștigarea unei părți a cotei de piață în a doua parte a anului, mai ales în Franța. Lansarea unor noi modele ne va ajuta”, a declarat Jerome Stoll, vicepreședinte Renault pentru vânzări și marketing.
Vânzările celor trei mărci ale grupului, Renault, Dacia și Samsung au scăzut de la 1,37 milioane la 1,32 milioane (-,3%). Sub acest recul se ascund însă cifre cel puțin interesante. Astfel, dacă brandul Renault a scăzut de la 1,14 miliuoane de unități la 1,11 milioane, iar Samsung de la 56.500 unități la doar 33.000, Dacia este singura marcă a grupului care a crescut de la 176.835 de unități la 181.280 unități. „Grupul încă se așteaptă ca vânzările din acest an să le depășească pe cele din 2011. Asta dacă nu vom asista la o deteriorare și mai puternică a pieței din Europa”, a menționat Stoll.
Speranțele Renault pentru a doua parte a anului se bazează pe lansarea unui nou Twingo, a modelului electric Zoe, dar mai ales pe intrarea în comercializare a modelelor Lodgy și Dokker, produse sub marca Dacia. Tot în a doua parte a anului sunt aștetate prezentările oficiale a două vehicule purtând marca românească: Sandero și Logan.
Mai multe detalii despre noile modele Dokker și Dokker Van, cele care înlocuiesc Logan MCV și Logan Van,