Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Craiovenii, pişcaţi de purici

Publicat in GAZETA de SUD, vineri 13 iulie 2012 ·

Tot mai mulţi craioveni se plâng că sunt pişcaţi de puricii pe care îi iau fie de la locurile de joacă amenajate pentru copii în preajma blocurilor din cartiere, fie din spaţiile verzi unde sunt amplasate bănci şi chiar din faţa blocului. Cauza, câinii şi pisicile care trăiesc nestingherite în aceste locuri şi chiar în scara şi subsolul multora dintre blocurile din Craiova. Prin urmare, orice craiovean care se opreşte în aceste locuri se poate alege cu unu-doi „chiriaşi“ pe care îi pot duce chiar în propria locuinţă. „În zona blocului unde locuiesc, strada Mihail Străjan, blocul 16, este o adevărată invazie de purici. Cum ieşim cu copiii la joacă, cum aducem în casă doi-trei purici, dacă nu mai mult. Sunt foarte mulţi câini vagabonzi, Salubritatea nu a mai făcut de mult curat, iar vecinii nu ştiu decât să arate cu degetul, nu să facă curat. Am sesizat la primărie şi mi-au trimis scrisori informându-mă că Salubritatea are programat între 1 şi 6 iulie curăţenia aici. Nu a venit nimeni. Spaţiile verzi vor igieniza zona până pe 15. Din punctul lor de vedere invazia de purici este de competenţa DSP. Direcţia a spus că nu poate să facă nimic. Salubritatea a mai spus ca a dezinfectat, iar că acea substanţă va cădea pe pământ şi va omorî şi puricii“, a spus Alin Popescu.

Paraziţi peste tot

Problema puricilor nu este izolată, iar acest lucru o demonstrează şi plângerile altor craioveni, care locuiesc în alte cartiere ale oraşului. „Problema puricilor este îngrijorătoare. În faţa blocului meu nu mai poţi să ieşi să stai la aer curat, că te umpli de purici de la câinii vagabonzi din zonă. Cum putem să rezolvăm situaţia?“, întreabă Alina, care locuieşte pe strada Aleea Castanilor 1, din cartierul Craioviţa Nouă.

Şi locuitorii de pe strada 1 Decembrie 1918 au probleme cu puricii. „Avem purici în boxă de la pisicile din zonă. Atunci când cobori în boxă, iei pur

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Rusia şi Ucraina continuă atacurile aeriene, în timp ce perspectiva unei încetări a focului rămâne incertă

News.ro acum o ora
Rusia şi Ucraina au continuat atacurile aeriene reciproce, provocând răniţi şi pagube, au afirmat oficialii duminică dimineaţa, în timp ce soarta propunerii de încetare a focului în războiul care durează de trei ani rămâne incertă, scrie Reuters. Pr

CCR: Au fost înregistrate contestaţii privind deciziile de înregistrare a candidaturilor lui George Simion şi Victor Ponta/ Acestea vor fi soluţionate duminică

News.ro acum 10 ore
Curtea Constituţională a României (CCR) a anunţat că au fost înregistrate, sâmbătă, două contestaţii privind deciziile Biroului Electoral Central de înregistrare a candidaturilor la alegerile prezidenţiale ale lui George Simion şi Victor Ponta. Aces

Cine și-a depus candidatura la BEC în ultima zi, fără semnături

Libertatea acum 9 ore
Remus Pricopie, rectorul SNSPA, a anunțat sâmbătă seară, 15 martie, că și-a depus candidatura la alegerile prezidenţiale chiar dacă dosarul său nu are liste de semnături, iar acest lucru va atrage automat invalidarea din partea BEC.

Miting EuRo Manifest în Piaţa Victoriei pentru susținerea apartenenţei la UE. Fanii lui Călin Georgescu, identificați de jandarmi

Libertatea acum 12 ore
Peste 1.000 de oameni au fost prezenți sâmbătă, 15 martie, la mitingul „EuRo Manifest” din Piaţa Victoriei din Bucureşti. În zonă au fost găsiți și susţinători ai lui Călin Georgescu, iar jandarmii au făcut apel la oameni să nu răspundă provocărilor.

Papa Francisc se simte mai bine. Va rămâne totuși în spital, deși este internat de peste o lună

HotNews acum 8 ore
Papa Francisc, care este internat la Roma de peste o lună din cauza unei duble pneumonii, trebuie să rămână în spital pentru a-şi continua tratamentul, deşi starea sa de sănătate s-a ameliorat treptat, a anunţat Vaticanul sâmbătă seara, potrivit AFP

UPDATE - Mesaj RO-Alert transmis în Bucureşti, după ce un băiat de 14 ani a plecat de acasă, vineri/ Adolescentul a fost găsit

News.ro acum 10 ore
Autorităţile din Bucureşti au transmis, sâmbătă după-amiază, un mesaj RO-Alert prin care solicită sprijinul populaţiei pentru găsirea unui adolescent de 14 ani care vineri a plecat de acasă. Băiatul a fost găsit.

VIDEO Elena Lasconi: Avem un proiect de lege prin care putem să facem un pic de curățenie pe TikTok / Cei de la CNA ar trebui să fie și mai fermi. Există cel puțin două televiziuni unde oamenii își fac de cap

HotNews acum 8 ore
Elena Lasconi, liderul și candidata USR la alegerile prezidențiale, a declarat sâmbătă pe B1 TV că partidul său a elaborat un proiect lege pentru moderarea conținutului de pe platforma TikTok, astfel încât „fake news-ul să fie dat jos în maximum 15

Trump spune că este în curs o acţiune militară „decisivă” împotriva rebelilor Houthi

News.ro acum 7 ore
Preşedintele american Donald Trump a declarat că a ordonat o acţiune militară „decisivă” împotriva rebelilor houthi din Yemen, declanşând o nouă ofensivă împotriva grupului susţinut de Iran, care a vizat căile maritime din Marea Roşie, relatează CNN

Sebastian Constantin Popescu și-a depus CANDIDATURA la alegerile prezidențiale din partea Partidului Noua Românie (PNR)

Gandul acum 7 ore
Sebastian Constantin Popescu a intrat în cursa pentru președinția României, din partea Partidului Noua Românie. Candidatura sa a fost admisă de Biroul Electoral Central sâmbătă, 15 martie, ultima zi în care se pot depune solicitările pentru competiț

Incendiu într-o cameră aflată la etajul 6 al unui cămin studenţesc din Cluj-Napoca/ Aproximativ 200 de persoane au ieşit din clădire

News.ro acum 13 ore
Un incendiu a izbucnit, sâmbătă după-amiază, într-o cameră aflată la etajul 6 al unui cămin studenţesc din Cluj-Napoca, pompierii intervenind cu trei autospeciale şi reuşind să stingă focul. Aproximativ 200 de persoane au ieşit din clădire, fără a a

Vremea

București
acum

dum.

8°/18°
lun.

4°/11°
mar.

1°/6°
mie.

1°/8°
Iasi
acum

dum.

4°/11°
lun.

1°/8°
mar.

-2°/5°
mie.

1°/9°
Constanta
acum

dum.

8°/16°
lun.

4°/10°
mar.

1°/5°
mie.

1°/7°
Cluj-Napoca
acum

dum.

5°/10°
lun.

-1°/6°
mar.

-3°/2°
mie.

-2°/6°
Timisoara
acum

dum.

6°/11°
lun.

1°/8°
mar.

-1°/6°
mie.

-1°/8°