Măştile lui Mihai Mălaimare cad, una după alta, într-un interviu care arată ca o oglindă un actor dezamăgit de breasla sa măcinată din interior, un director care crede în drumul teatrului său şi un fost politician care priveşte cu neputinţă spre lumea din care a făcut parte.
Mihai Mălaimare (61 de ani), directorul Teatrului Masca din Bucureşti, actorul cu nume ca o poreclă, tatăl care crede că doar copiii lui pot spăla păcatele „generaţiei degeaba" din care spune că face parte, vorbeşte despre acel Caragiale care îl doare şi despre acel teatru care îl vindecă.
„Weekend Adevărul": Într-un CV postat pe site-ul dumneavoastră, www.malaimare.ro, începeţi aşa: „M-am născut la Botoşani şi asta spune totul". Explicaţi, în câteva fraze, acest „totul" exhaustiv!
Mihai Mălaimare: Când am intrat la facultate, cei mai talentaţi colegi erau din Moldova, iar Botoşaniul e în Moldova. A te naşte la Botoşani înseamnă o sumedenie de lucruri. În primul rând, porneşti cu handicapul golului fabulos pe care l-au lăsat geniile născute la Botoşani. E ca şi cum te-ai arunca de pe un vapor care se scufundă şi trebuie să înoţi ca să nu te tragă la fund. Dincolo de asta, Botoşaniul este aşezat în cea mai dulce zonă posibilă: nu este nici câmpie, nici munte, ci un deal blând, unde vremea este senzaţională. Aici, oamenii au avut un respect faţă de muncă, faţă de bun-simţ şi religie. S-a ales praful, iar vinovăţia este inclusiv a mea, pentru că, timp de 60 de ani, n-am izbutit să înfrâng mizeria pe care au adus-o acolo două dezastre teribile, comunismul şi capitalismul. Comunismul mi-a omorât bunicul, pentru că i-a luat tot ce avea, ameninţându-l că o aruncă pe mama afară din şcoală, iar capitalismul a ucis speranţa în mine şi în oamenii de acolo. Acest capitalism de cumetrie, maidanez, de doi bani, pe care l-am făcut noi, în ultimii 20 de ani.
De unde aveţi ac
