Pentru un cap de om

S-a ivit, dintr-odată, pe uliţă, de parcă ar fi ieşit din pământ. Un bărbat înalt, îmbrăcat în costum, cu o că­maşă albă, descheiată la guler. Moş Stanci îşi amin­teşte cum s-a trezit apoi cu el, pe băncuţa din faţa casei, privind în zare, spre dealurile Lupeniului. Au vorbit ca doi cunoscuţi, de una, de alta, până când străi­nul l-a privit fix în ochi şi l-a întrebat cu voce ame­ninţătoare: "Ce-ai căutat în pădure, prin locurile me­le? N-ai de lucru acasă, de umbli după aur, prin munţi?”. În dimineaţa zilei cu pricina, Moş Stanci fu­sese cu un detector de metale, pe un deal din apro­pierea Lupeniului, unde se spune că ar fi îngropată o mare comoară. Speriat că intrase pe proprietatea străi­nului, a încercat să o întoarcă pe glumă: "Ba am de lucru, slavă tatălui, în ogradă, da' am mers de distrac­ţie prin pădure, se spune că acolo e aur mult, îngropat în pământ. Dacă locul i-al dumitale, ce găsim putem să-mpărţim cu dreptate... Batem palma cumva”. Răspunsul străinului l-a încremenit pe Moş Stanci. Privind departe, în zare, i-a spus bătrânului cu o voce rece, necruţătoare, că plata pentru aur e-un cap de om. Cineva din familie, nevastă, copil, şi mai departe se va ocupa el de tot ce trebuie... După care s-a ridicat de pe bancă şi-a luat-o pe drum. "S-a făcut aşa, ca o flacără, cu mult fum, apoi s-a transformat în schelet şi a dis­părut”, îşi aminteşte moş Stanci. "Uite, chiar unde stai dumneata, a stat şi el”, adaugă bătrânul şi râde hârâit, când mă ridic, ca un arc, de pe bancă.

Nicolae Stanci este vechi căutător de comori în munţii Retezatului. Toată viaţa a visat să găsească aur îngropat. Unii oameni din sat spun că ar fi şi găsit, i s-ar fi deschis muntele într-o noapte şi o voce i-ar fi spus că dacă vrea să ia aur, trebuie să se dezbrace în pie­lea goală, ca să poată ajunge la el. "Mmmm... N-o fo aşe”, spune moşul trăgând din