Așa zisa ”Listă a cerințelor lui Barroso” a pus capăt ”loviturii de stat” în România. Mă rog, teoriei despre ”lovitura de stat”. Un cunoscător al sistemului UE ar fi trebuit, dincolo de revolta inițială, să-și dea seama că un asemenea document – ”lista de cerințe” – nu poate fi unul oficial. Pentru că alături de unele solicitări absolut normale legate de menținerea democrației într-un stat membru (cum ar fi ”respectarea deciziilor Curții Constituționale”ori ”independența sistemului judiciar”) sunt altele imposibil de exprimat oficial, pentru că ar însemna încălcări directe ale suveranității naționale.

Oricât ”de mare și tare” ar fi Comisia Europeană, nu-i poate solicita oficial președintelui unui stat, fie el chiar și președinte interimar, să nu-și exercite prerogrativele pe care chiar Constituția țării în cauză i le conferă. Iar acestă ”cerință” să fie exprimată în numele respectării acelei Constituții! (cum e cazul ”cerinței” legate de ne-exercitarea dreptului la grațiere).

De asemenea, alte ”cerințe” (legate de demisia unor parlamentari aflați în stare de incompatibilitate, de numirea unor miniștri care nu respectă criteriile de integritate) sunt aspecte care țin de acordarea unei note privind nivelul de democrație dintr-o țară, dar nu pot face parte punctual dintr-un document oficial imperativ al Comisiei Europene.

Cum miniciuna are, totuși, picioare scurte, mai ales într-o societate globală super-tehnologizată, s-a dovedit că așa-zisa de ”listă de cerințe” a fost, de fapt, o listă de discuție a lui Manuel Barroso cu Victor Ponta. Ceea ce e cu totul altă mâncare de pește. E diferența dintre așa-zisa ”lovitură de stat” și o luptă pentru putere, lipsită de moralitate și onoare, jucată la limita legii și cu importante deficite de democrație, dar în care decizia finală aparține, totuși, poporului.

Promovarea (cu rea-credință ori din nepricep