Uneori realitatea o ia înainte, tăindu-i istoricului calea. Acest lucru se petrece mai cu seamă atunci cînd, uitînd lecţiile trecutului – sau neluîndu-le în seamă –, realitatea le repetă. Şi cum mersul istoriei a fost adeseori imaginat după un model spiralat, nu trebuie să se mire nimeni dacă ceea ce ieri părea mai puţin important și oarecum colateral, ajunge, la repetare, să ocupe centrul scenei publice, justificînd focalizarea întregii opinii a unei comunităţi și dintr-o epocă. Chestiunea plagiatului celor care, prin locul lor de guvernamentali desemnaţi să conducă efectiv destinele unei ţări, ar trebui să fie exemplari, frămîntă de cîteva săptămîni prima scenă a României politice. Întîi domnul Ioan Mang, ministru numit al Educaţiei, apoi, mai recent, premierul Victor Ponta, „dirijorul“ executivului, au fost dezvăluiţi, pe rînd, de către voci asociate taberei opuse, adversarilor lor politici, drept plagiatori. Scandalul astfel iscat – care a implicat şi participări ale unor oameni de știinţă de pe mapamond, în primul caz, iar în cel de al doilea o revistă de știinţă prestigioasă, Nature – a antrenat plecarea din guvern a deţinătorului efemer al portofoliului Educaţiei, înainte ca organismul relevant pentru stabilirea verdictului, Comisia de Etică a ministerului de resort, să se poată pronunţa oficial în chestiunea acuzaţiilor de plagiat. Nici nu a mai apucat să o facă, compoziţia ei – socotită, pesemne, neconvenabilă de către ministrul provizoriu Liviu Pop. Scandalul legat de plagiatul dlui Mang a fost însă curînd eclipsat de cel iscat de insinuarea cu ton de delaţiune a preşedintelui Traian Băsescu la adresa doctoratului juridic al premierului Victor Ponta. Formula sarcastică „dottore“ şi-a dezvăluit semnificaţiile odată cu apariţia în revista Nature a unui articol în care se evidenţia în teza doctorală a lui Ponta existenţa unor copioase pagini plagiate.