Ce mănîncă şi ce beau personajele unui nepot de grec bucătar, fost berar la Bucureşti, fost comersant în gară la Buzău, prieten cu un vestit comersant de friptură de viţel în gară la Ploieşti Personajele lui Caragiale sînt exact situate social şi istoric prin descrierea a trei tipuri de detalii, întotdeauna precise, exterioare şi imediat perceptibile: 1) cum se îmbracă personajele (mai ales personajele feminine); 2) ce mănîncă şi ce beau personajele (mai ales personajele masculine); 3) cum se exprimă personajele (de ambe sexe). Într-un Orient fabulos [La Hanul lui Mînjoală, de unde călătorului nu-i mai vine a pleca:] „Bună mîncare! pîne caldă, raţă friptă pe varză, cîrnaţi de purcel prăjiţi, şi nişte vin! şi cafea turcească! şi rîs şi vorbă... halal să-i fie cocoanii Marghioalii! După cafea, zice cotoroanţii: ‒ Spune să scoată o jumătate de tămîioasă!... Grozavă tămîioasă!... Mă apucase un fel de amorţeală pe la încheieturi; m-am dat aşa-ntr-o parte pe pat să trag o ţigară cu ale din urmă picături chihlibarii din pahar, şi mă uitam pîn fumul tutunului la cocoana Marghioala, care-mi sta pe scaun în faţă şi-mi făcea ţigări. Zic: ‒ Fie, cocoană Marghioalo, straşnici ochi ai!... Ştii ce? ‒ Ce? ‒ Dacă nu te superi, să-mi mai facă o cafea; da... nu aşa dulce... Şi rîzi!... “ (La Hanul lui Mînjoală). [O cerşetoare care găzduieşte într-o noapte un drac fără experienţă:] „Era odată, la marginea unui drum umblat, o fîntînă, şi lîngă fîntînă şedea jos o babă, ghemuită pe nişte zdrenţe de cergă, şi morfolea-n gingii un crîmpei de covrig muiat într-o năstrapă cu apă rece. [...] ‒ Vino-ncoace, terchea-berchea! Şi zicînd astea, scoate din traistă o costiţă de purcel, nişte colaci şi turtă dulce şi mere şi i le dă: ‒ Ia colea şi trage-i fălci, că dinţi, slava domnului, văz că ai. A mîncat băiatul cu poftă mare; i-a mulţumit gazdei şi s-a aplecat la fîntînă să bea. ‒ Ce faci,