Referendumul pentru demiterea lui Traian Băsescu s-ar putea întinde pe o perioadă de două sau chiar trei zile. Propunerea vine de la senatorul PSD Georgică Severin care spune că astfel s-ar asigura o prezenţă mai mare la urne.
UPDATE 2 Deputatul PSD Bogdan Niculescu Duvăz a declarat, vineri, la sediul USL, că nu s-a luat o decizie privind organizarea referendumului în decursul a două zile, dar că opinia generală este să rămână o singură zi.
"Nu s-a discutat, în măsura în care mă întrebaţi dacă s-a luat o decizie în acest sens. Însă, în general, opinia este că trebuie să rămână o singură zi pentru referendum", a spus Duvăz.
Liderul senatorilor PSD, Ilie Sârbu, a declarat, potrivit RFI, răspunzând unei întrebări legate de posibilitatea organizării referendumului de demitere a preşedintelui suspendat în două zile, că acest lucru este posibil, raţional, iar decizia aparţine USL.
Întrebat dacă referendumul ar putea fi organizat în două zile, Sârbu a răspuns: "E posibil, e raţional, până la urmă, decizia ne aparţine. Vom vedea, nu ne-am întâlnit încă nici un for de conducere al USL-ului şi nu văd ce ar fi aici neclar sau neconstituţional. E dreptul Parlamentului să decidă. El a decis data de 29, poate să decidă încă o zi, ca oamenii să nu fie presaţi de timp, de împrejurări, e şi căldura aceasta pe care o resimţim cu toţii. Eu cred că e raţional şi şanse pot fi, dacă decizia va fi luată în sensul ăsta, lucrurile se pot aranja".
UPDATE Întrebat dacă referendumul ar putea fi organizat în două zile, Ilie Sârbu liderul senatorilor PSD, a răspuns: "E posibil, e raţional, până la urmă, decizia ne aparţine. Vom vedea, nu ne-am întâlnit încă nici un for de conducere al USL-ului şi nu văd ce ar fi aici neclar sau neconstituţional. E dreptul Parlamentului să decidă. El a decis data de 29, poate să decidă încă o zi, ca oamenii să nu fie pre