Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Le Monde: Ponta a făcut MARATON la Bruxelles, dar nu i-a convins pe liderii europeni

Publicat in Gandul, vineri 13 iulie 2012 ·

Premierul român Victor Ponta a efectuat miercuri şi joi un adevărat maraton la Bruxelles, încercând să convingă mediile europene că reformele pe care le-a lansat sunt democratice şi nu contravin regulilor fundamentale UE, dar fără să reuşească, comentează Le Monde în ediţia online de joi.

Ajutat de un influent birou de lobby bruxelez, liderul social-democrat s-a întâlnit pe rând, în afară de jurnalişti, cu preşedintele Parlamentului European (PE) Martin Schulz, liderul eurodeputaţilor socialişti Serghei Stanişev, preşedintele permanent al Consiliului European Herman Van Rompuy şi preşedintele Comisiei Europene (CE) Jose Manuel Barroso, precizează cotidianul francez.

După întâlnirea cu Barroso, acesta şi-a exprimat "preocupările serioase" faţă de evenimentele recente din România, iar Van Rompuy s-a exprimat în termeni asemănători evocând necesitatea respectării "principiilor fundamentale pe care se bazează Uniunea".

"Premierul le-a ţinut acelaşi discurs tuturor interlocutorilor săi, pe care se pare că i-a convins mai mult sau mai puţin", comentează, de la Bruxelles, autorul acestui material, Jean-Pierre Stroobants, precizând că Ponta şi-a anunţat voinţa de a se plia asupra cererilor Bruxelles-ului şi de a acţiona "imediat", dacă deciziile sale, mai ales cea privind destituirea şefului statului, rivalul său de centru-dreapta Traian Băsescu, "nu ar corespunde criteriilor europene".

"Însă legătura evidentă stabilită între ceea ce se petrece la Bucureşti şi dosarul aderării României la Spaţiul Schengen este cea care, fără îndoială, l-a iritat cel mai mult pe liderul coaliţiei române", apreciază Stroobants. "Adăpostite în spatele Olandei, statul (UE) cel mai ostil aderării României şi Bulgariei (la Schengen), mai multe capitale nu sunt, într-adevăr, (tocmai) nemulţumite de ultimele evenimete", continuă el.

În pofida promisiunilor de bună

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sorin Grindeanu, acum 2 ani, despre preluarea conducerii PSD: „Nu cred că e o funcţie care să mi se potrivească, vă spun sincer”

HotNews acum o ora
„Nu cred că e o funcţie care să mi se potrivească, vă spun sincer”, afirma în urmă cu mai puțin de doi ani ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, care marți, 20 mai, a fost ales președintele interimar al PSD, după demisia lui Marcel Ciolacu. În

Un medicament cardio, reclamă inedită după victoria lui Nicușor Dan

HotNews acum o ora
Victoria lui Nicușor Dan în alegerile prezidențiale a fost celebrată printr-o reclamă de un medicament cunoscut destinat persoanelor care suferă de afecțiuni cardio-vesculare. După ce rezultatul alegerilor a fost clar, iar Nicușor Dan a fost numit o

Crin Antonescu „ Rețeaua securistico-propagandistică din spatele lui Nicușor Dan a câștigat din nou”. Care spune că vor fi „primele ținte”

HotNews acum o ora
Într-o primă reacție după ce Nicușor Dan a câștigat alegerile prezidenţiale, fostul candidat al coaliţiei Crin Antonescu, spune că râmâne la aprecierile și previziunile făcute înainte de finala „horror” din 18 mai. Nicușor Dan este un președinte leg

Cum învățăm rapid să consumăm energie mai eficient?

Buna ziua Brasov acum 48 minute
Știm cât de important este pentru fiecare dintre noi să înțeleagă cum poate eficientiza consumul de energie acasă. De aceea, PPC Energie vine în ajutorul clienților săi cu PPC myEnergy Coach – o platformă digitală care oferă recomandări personalizat

CCR analizează miercuri o contestație privind rezultatele finale ale alegerilor prezidențiale 2025

Adevarul acum o ora
Curtea Constituțională a României se reunește miercuri, 21 mai, urmând să se pronunțe asupra unei contestații depuse pe 19 mai privind rezultatul alegerilor prezidențiale. Joi ar urma să aibă loc ședința de validare a rezultatelor.

După ce și-a acceptat înfrângerea, George Simion vrea să conteste la CCR rezultatele alegerilor prezidențiale 2025 / „Eu sunt luptător, nu muiere”

HotNews acum 5 ore
AUR a decis să conteste rezultatul alegerilor prezidențiale din 18 mai, câștigate de Nicușor Dan, au confirmat surse din partid pentru HotNews. De altfel, George Simion le-a transmis susținătorilor săi, luni seară: „Nu vor accepta, dar eu sunt luptă

Daniel Băluță, reacție rapidă după ce a pierdut în fața lui Grindeanu: PSD ar fi trebuit să dea un mesaj mai clar și mai apropiat de ceea ce au transmis românii

HotNews acum o ora
Daniel Băluță, edilul Sectorului 4 al Capitalei și prim-vicepreședinte al social-democraților, a reacționat marți, la câteva minute după ce colegii săi au decis să îl aleagă președinte interimar al PSD pe Sorin Grindeanu, precizând că a candidat „pe

Un respiro pentru România: Parlamentul European susține prelungirea PNRR cu 18 luni

Adevarul acum 21 minute
Parlamentul European a votat marți în comisiile de specialitate un raport care cere Comisiei Europene să propună prelungirea cu 18 luni a proiectelor mature din Planurile Naționale de Redresare și Reziliență (PNRR) ale tuturor statelor membre, inclu

SuperLiga: Marius Şumudică nu mai este antrenorul echipei Rapid

HotNews acum o ora
FC Rapid şi antrenorul principal Marius Şumudică au decis, de comun acord, încetarea raporturilor contractuale. Aceeaşi decizie a fost luată şi în privinţa staff-ului tehnic format din Gabriel Mărgărit, Cristian Petre, Ciprian Moscu, Sener Gencturk

Zelenski acuză Rusia, după convorbirea lui Trump cu Putin fără vreun rezultat, de faptul că ”încearcă să câştige timp” pentru a-şi continua ”invazia şi războiul” / El respinge ”condiţii nerealiste” ale Moscovei

G4Media acum 58 minute
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski acuză marţi Rusia de faptul că ”încearcă să câştige timp” printr-o tărăgănare a unor negocieri în vederea unei încetări a focului cu scopul unic de a-şi ”continua” invazia Ucrainei, relatează agenția de știr

Vremea

București
acum

22°
mar.

9°/22°
mie.

12°/23°
joi

14°/26°
vin.

15°/27°
Iasi
acum

17°
mar.

8°/20°
mie.

8°/22°
joi

12°/25°
vin.

12°/25°
Constanta
acum

19°
mar.

8°/20°
mie.

13°/18°
joi

14°/18°
vin.

14°/18°
Cluj-Napoca
acum

14°
mar.

4°/15°
mie.

7°/19°
joi

10°/21°
vin.

12°/20°
Timisoara
acum

20°
mar.

8°/20°
mie.

11°/21°
joi

13°/23°
vin.

15°/21°