Mesajul a fost trimis. Multumesc!

O delegaţie a Consiliul European vine în România, în urma suspendării lui Băsescu. Oficialii vor să discute cu Ponta

Publicat in Antena 3, vineri 13 iulie 2012 ·

Preşedintele Adunării Parlamentare a Consiliului Europei (APCE), francezul Jean-Claude Mignon, va face o vizită în România, miercuri şi joi, prilej cu care urmează să întâlnească oficiali politici, în urma suspendării preşedintelui Traian Băsescu, a anunţat APCE vineri, potrivit AFP.

Mignon, însoţit de doi reprezentanţi ai grupurilor politice din cadrul Adunării, urmează să se întâlnească miercuri cu premierul Victor Ponta, preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea şi preşedintele Senatului, Petru Filip. Pentru joi sunt prevăzute întâlniri cu preşedintele suspendat Traian Băsescu şi preşedintele Curţii Constituţionale, Augustin Zegrean.

Pe 6 iulie, Mignon a îndemnat ca actuala criză din România să fie soluţionată printr-un dialog politic, respectând drepturile opoziţiei, Constituţia şi legile în vigoare.

Uniunea Europeană (UE) l-a somat joi pe Ponta să restaureze puterile Curţii Constituţionale, iar acesta a promis imediat că va da curs solicitărilor UE.

Coaliţia de centru-stânga, aflată la putere, l-a suspendat din funcţie pe preşedintele Băsescu, după ce a redus prin ordonanţă de urgenţă puterile Curţii Constituţionale şi l-a înlocuit, în mod neaşteptat, pe Avocatul Poporului, singurul abilitat să conteste deciziile Guvernului.

Destituirea lui Băsescu va fi definitivă doar dacă va fi validată printr-un referendum, pe 29 iulie.

Preşedintele Adunării Parlamentare a Consiliului Europei (APCE), francezul Jean-Claude Mignon, va face o vizită în România, miercuri şi joi, prilej cu care urmează să întâlnească oficiali politici, în urma suspendării preşedintelui Traian Băsescu, a anunţat APCE vineri, potrivit AFP.

Mignon, însoţit de doi reprezentanţi ai grupurilor politice din cadrul Adunării, urmează să se întâlnească miercuri cu premierul Victor Ponta, preşedintele Camerei De

Articolul in Antena 3 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ultima zi de depunere a candidaturilor la alegerile prezidențiale 2025. Lidera POT, Anamaria Gavrilă și fostul ministru al Educaţiei Daniel Funeriu, aşteptaţi la BEC

HotNews acum 2 ore
Sâmbătă este ultima zi în care mai pot fi depuse candidaturi la Biroul Electoral Central pentru alegerile prezidențiale din mai, notează Agerpres. Potrivit calendarului aprobat de Guvern, ultima zi de depunere a candidaturilor este 15 martie, ora 24

Agenția de rating Moody’s schimbă la „negativă” perspectiva României, invocând reforma fiscală „amânată semnificativ” și mediul politic „din ce în ce mai turbulent”

HotNews acum 4 ore
Vineri seara, într-o mișcare previzibilă, agenția Moody’s a schimbat perspectiva asupra Guvernului României la negativă din stabilă. Agenția invocă reforma fiscală „amânată semnificativ” și mediul politic intern „din ce în ce mai turbulent”. Decizia

Nouă pană de curent generalizată în Cuba, a patra în ultimele şase luni

News.ro acum 4 ore
O nouă pană de curent de amploare, a patra în mai puţin de şase luni, a afectat Cuba vineri seara din cauza prăbuşirii sistemului naţional de electricitate învechit al ţării, relatează AFP. În jurul orei 20.15 vineri seară (00.15 GMT sâmbătă), ”o pa

Keir Starmer l-a acuzat pe Putin că „nu ia pacea în serios”. Premierul britanic organizează sâmbătă un summit prin videoconferinţă la care participă şi Ilie Bolojan

News.ro acum 3 ore
Premierul britanic Keir Starmer l-a acuzat, vineri, pe preşedintele rus Vladimir Putin că „nu ia pacea în serios”, după ce Moscova şi-a exprimat rezervele faţă de armistiţiul cu Ucraina propus de Statele Unite. „Dispreţul total al Kremlinului faţă d

Sean „Diddy” Combs a pledat nevinovat la noi acuzaţii

News.ro acum 2 ore
Sean „Diddy” Combs a pledat nevinovat la un cap de acuzare modificat care include noi acuzaţii de muncă forţată, relatează BBC. Actul de acuzare suplimentar susţine că mogulul rap şi-a forţat angajaţii să muncească multe ore sub ameninţarea unor dau

Trump recunoaște că a fost „puțin sarcastic” când a promis că va opri repede războiul din Ucraina

Mediafax acum 2 ore
Declarația a venit în cadrul unui interviu pentru emisiunea de televiziune „Full Measure”, în contextul în care, la 54 de zile de la începerea celui de-al doilea mandat al său, administrația Trump încă încearcă să medieze o soluție pentru încheierea

Miting în Piața Victoriei, sâmbătă: "Este momentul să ne facem auziți" - Cine este organizatorul

Ziare.com acum o ora
Un miting ”EuRo Manifest” este programat, sâmbătă, de la ora 17:00, în Piaţa Victoriei din Capitală, unde va fi citit Manifestul pentru Europa, un document susţinut de peste 40 de organizaţii civice din ţară şi diaspora şi de mii de oameni din toate

JD Vance spune că Elon Musk a făcut greşeli la conducerea DOGE / Miliardarul a plecat cu Trump la Mar-a-Lago VIDEO

HotNews acum o ora
Vicepreşedintele JD Vance a declarat, vineri, că Elon Musk a făcut unele greşeli la conducerea Departamentului pentru eficienţă guvernamentală (DOGE), care acţionează pentru a reduce apartul federal, notează News.ro. „Elon însuşi a spus că uneori fa

SUA intenţionează să impună restricţii de călătorie cetăţenilor din mai multe ţări. Pe listă, Coreea de Nord, Iran și Belarus

HotNews acum o ora
Un oficial american care a vorbit cu presa sub protecția anonimatului a declarat că administraţia Trump ia în considerare introducerea unor restricţii de călătorie pentru cetăţenii anumitor ţări. Potrivit unui memoriu intern obţinut de Reuters, pe l

Horoscop pentru sâmbătă, 15 martie 2025. Întâlniri și dialoguri se conturează pentru una din zodii

Ziua Constanta acum o ora
Berbec Datorita banilor sunt posibile discutii aprinse in relatiile parteneriale, atat sambata cat si duminica. Se pare ca veniturile tale, fie stii numai tu de ele, fie fluctueaza atat de mult, incat apar neplaceri serioase in cheltuielile comune c

Vremea

București
acum

17°
sâm.

15°/25°
dum.

13°/20°
lun.

4°/11°
mar.

0°/5°
Iasi
acum

14°
sâm.

12°/23°
dum.

4°/11°
lun.

1°/9°
mar.

-1°/5°
Constanta
acum

16°
sâm.

12°/21°
dum.

10°/15°
lun.

4°/10°
mar.

1°/5°
Cluj-Napoca
acum

11°
sâm.

10°/21°
dum.

5°/10°
lun.

-0°/7°
mar.

-3°/3°
Timisoara
acum

15°
sâm.

12°/17°
dum.

6°/12°
lun.

2°/9°
mar.

-1°/6°