Boala coronariană şi manifestările sale reprezintă, în lume, principala cauză de morbiditate şi deces. Pe lângă factorii de risc „tradiţionali“ dobândiţi, evitabili şi modificabili, se consideră că jumătate din riscul bolii coronariene ţine de predispoziţia genetică. Cercetările care au început să elucideze „misterul genetic“ al patogeniei acestei boli, cu implicaţii în abordarea sa terapeutică, sunt discutate de dl prof. dr. Mircea Covic, la rubrica Medicina genomică.

Boala coronariană (BC) şi manifestările ei, inclusiv infarctul miocardic (IM) sunt principala cauză de morbiditate şi deces în întreaga lume. Aceste afecţiuni rezultă prin stenoza sau ocluzia arterelor coronare, care reduc sau blochează fluxul sanguin, prin arterele afectate, spre miocard, producând ischemie sau necroză. Cauza principală care determină îngustarea unei artere coronare este placa aterosclerotică iar ocluzia coronariană se produce prin formarea unui trombus pe ruptura plăcii. Ipotezele care explică iniţierea, progresia şi ruptura plăcii aterosclerotice coronariene au următoarele puncte-cheie şi etape (6): • disfuncţia endotelială • acumularea de lipoproteine (în special LDL-colesterol) în „intima“ subendotelială • răspunsul imun şi inflamator al arterei (infiltrarea peretelui vascular cu monocite şi limfocite) • transformarea monocitelor în macrofage, care fixează lipoproteinele şi formează „celule spumoase“, o caracteristică majoră a aterosclerozei precoce • formarea unui miez necrotic de resturi celulare şi colesterol • migrarea şi proliferarea celulelor musculare netede vasculare, care produc un înveliş fibros în jurul miezului necrotic. Se formează astfel „placa aterosclerotică“, care creşte treptat spre lumen şi produce stenoza coronarei; uneori, peretele luminal al plăcii se subţiază şi se rupe, determinând activarea plachetară şi formarea unui trombus, ce blochea