Mesajul a fost trimis. Multumesc!

N-o să-şi vină să crezi ce şi-a tatuat Silvia Pop pe omoplat! Cine ar fi crezut că în blondă zace un mic filosof?

Publicat in Cancan, vineri 13 iulie 2012 ·

"Vând case şi terenuri. În lumea bărbaţilor e mult mai uşor dacă eşti femeie. Dacă mai arăţi şi bine, te descurci sigur", a spus ea, la Poveştiri Adevărate.

Silvia Pop şi-a făcut recent un tatuaj care arată precum cel al Angelinei Jolie.

"Ştiinţa a demonstrat că materia nu există, Einstein că este doar o formă condensată de energie, fizica cuantică a demonstrat că suntem unde şi vibraţii, care sunt practic eterne, deci şi noi suntem eterni. Dacă materia nu există, e ridicol să ne agăţăm de materialism pentru a justifica faptele care se întâmplă, dar nu sunt explicabile cu gândirea noastră raţională", scrie pe spatele Silviei.

"La vârsta mea unii fac copii, iar eu mă tatuez. Am 34 de ani şi mă simt foarte ok. Am pe cineva. Sunt o femeie dificilă, am trăit la New York doi ani şi am o altă mentalitate. Din acest motiv îmi este şi greu să am o relaţie fiindcă gândirea mea este diferită@, a mai spus Silvia.

"Îmi place viaţa mea, fac numai ce vreau. Eu nu am un venit stabil. Câteodată am noroc să vând un contract foarte scump, alteori trec luni şi nu vând nimic", a mai spus aceasta.

"Vând case şi terenuri. În lumea bărbaţilor e mult mai uşor dacă eşti femeie. Dacă mai arăţi şi bine, te descurci sigur", a spus ea, la Poveştiri Adevărate.

Silvia Pop şi-a făcut recent un tatuaj care arată precum cel al Angelinei Jolie.

"Ştiinţa a demonstrat că materia nu există, Einstein că este doar o formă condensată de energie, fizica cuantică a demonstrat că suntem unde şi vibraţii, care sunt practic eterne, deci şi noi suntem eterni. Dacă materia nu există, e ridicol să ne agăţăm de materialism pentru a justifica faptele care se întâmplă, dar nu sunt explicabile cu gândirea noastră raţională", scrie pe spatele Silviei.

"La vârsta mea unii fac copii, iar eu mă tatuez. Am 34 de ani şi mă simt foarte ok. Am pe cineva. Sunt o femeie dificilă, am

Articolul in Cancan >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Oficial Elena-Simina Tănăsescu a fost aleasă în funcția de președinte al Curții Constituționale

Ziua Constanta acum 8 ore
În ziua de duminică, 13 iulie 2025, ora 09,00, la Palatul Cotroceni, în fața Președintelui României și a conducerii celor două Camere ale Parlamentului, precum și în prezența prim-ministrului, a avut loc ceremonia de depunere a jurământului de înves

Un raport al Senatului SUA arată că tentativa de asasinare a lui Trump a avut loc după o mai multe greşeli ale Serviciului Secret

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un raport al Senatului SUA publicat duminică arată că o „cascadă” de greşeli a permis unui atacator să tragă asupra lui Donald Trump în timpul unui miting electoral anul trecut şi critică politica di

Ministrul Sănătăţii: Sunt spitale unde din 60 de prezentări de urgențe medicale și chirurgicale, 50 sunt transferate în alte unități sanitare

Adevarul acum 26 minute
Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a afirmat că au fost identificate unități sanitare în România unde din 60 de prezentări de urgențe medicale și chirurgicale, 50 de pacienți au fost transferați în alte unități sanitare.

The King: Jannik Sinner a câștigat, în premieră, turneul de la Wimbledon. Carlos Alcaraz, fără replică în fața italianului

Adevarul acum 26 minute
Jannik Sinner și Carlos Alcaraz s-au întâlnit duminică seara în finala de la Wimbledon, o reeditare a ultimului act de la Roland Garros. Dacă spaniolul s-a impus la French Open după ce a salvat 3 mingi de meci consecutive, acum nu i-a mai mers în fa

UPDATE. Știri Constanța VIDEO. UPDATE. Minor de 14 ani dispărut în apele Dunării lângă Hârșova. A fost declarat decedat

Ziua Constanta acum 4 ore
Astăzi, 13 iulie 2025, pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Dobrogea au fost sesizați, prin apel la numărul 112, despre un copil care a dispărut în Dunăre. Potrivit ISU, minorul în vârstă de aproximativ 14 ani a disp

Marius Tucă Show începe luni, 14 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Victor Ponta

Gandul acum 13 minute
Invitatul zilei este Victor Ponta, fost premier al României. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Comisia Europeană va prelungi suspendarea contramăsurilor tarifare împotriva SUA

Ziua Constanta acum 3 ore
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat că Bruxelles-ul va prelungi suspendarea contramăsurilor la tarifele americane pentru oțel și aluminiu, în timp ce UE caută un acord pentru a evita o taxă de 30% pe toate produsele sale,

VIDEO Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit lângă Londra

HotNews acum o ora
O aeronavă de mici dimensiuni s-a prăbușit la Aeroportul Southend din Londra, pe coasta de sud-est a Angliei, conform anunțului făcut duminică de poliție, relatează Reuters. „Rămânem la locul unui incident grav pe Aeroportul Southend”, a declarat po

CNS Cartel Alfa organizează luni marş de protest în jurul Parlamentului şi face apel la unitate sindicală pentru acţiuni comune împotriva politicilor sociale şi economice promovate de către actuala clasă politică

News.ro acum 2 ore
Confederaţia sindicală Cartel Alfa organizează, luni, de la ora 14.30, un marş în jurul Parlamentului şi face un apel la unitate către toate organizaţiile sindicale pentru a acţiona în comun împotriva „atacurilor asupra lucrătorilor şi pensionarilor

Scandări revoltătoare la „Beach, Please”. Un grup de tineri, către Selly: „Ceaușescu, Ceaușescu!”. Reacția Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului

HotNews acum 8 ore
Imagini cu momentul în care mai mulți tineri aflați la festivalul „Beach, Please” scandează „Ceaușescu, Ceaușescu!” către Andrei Șelaru (Selly), unul dintre inițiatorii evenimentului muzical, au fost publicate, sâmbătă, de Institutul de Investigare

Vremea

București
acum

28°
dum.

18°/34°
lun.

19°/37°
mar.

23°/37°
mie.

21°/35°
Iasi
acum

24°
dum.

16°/32°
lun.

17°/36°
mar.

18°/33°
mie.

18°/31°
Constanta
acum

23°
dum.

20°/32°
lun.

21°/34°
mar.

23°/29°
mie.

23°/28°
Cluj-Napoca
acum

24°
dum.

14°/30°
lun.

16°/30°
mar.

19°/31°
mie.

18°/29°
Timisoara
acum

28°
dum.

16°/33°
lun.

20°/36°
mar.

21°/34°
mie.

21°/34°