* o sută de specialişti în protejarea zonelor umede, sosiţi din toate colţurile lumii, s-au aflat în vizită, pentru câteva ore, miercuri, în Balta Mică * întâmplarea a făcut ca pe deasupra grupului de vizitatori să zboare, la un moment dat, un vultur codalb, pasăre extrem de rară, pe care puţini au ocazia să o vadă în mediul ei natural
Cei o sută de străini care au vizitat, miercuri, Parcul Natural Balta Mică a Brăilei s-au declarat încântaţi de cele văzute aici. Deşi au avut de înfruntat temperaturi caniculare, umiditate ridicată, dar şi roiuri de ţânţari înfometaţi, vizitatorii au ascultat cu atenţie informaţiile oferite de specialiştii brăileni din cadrul rezervaţiei, dar şi de la Muzeul de Ştiinţele Naturii Brăila, care le-au vorbit despre speciile rare de păsări ce poposesc aici, dar şi despre legendele locului legate, bineînţeles, de banditul Terente. "Norocul a făcut ca pe deasupra grupului să zboare, la un moment dat, un vultur codalb, o pasăre foarte rară. Au fost de-a dreptul încântaţi să vadă că aici încă mai trăiesc astfel de specii. Au fost impresionaţi şi de faptul că, din punctul de observare unde i-am condus, se vedeau în zare coşurile de fum ale Termocentralei. Ne-au spus că sunt plăcut surprinşi să vadă că un asemenea colţ de natură aproape neatins de civilizaţie se poate menţine atât de sălbatic, deşi se află lângă o zonă industrializată", ne-a povestit Radu Moisei, directorul PN Balta Mică a Brăilei.
După cum v-am mai informat, cei o sută de vizitatori sunt specialişti veniţi din toate colţurile lumii la un congres dedicat protejării zonelor umede, ce se desfăşoară zilele acestea la Palatul Parlamentului din Bucureşti. Întâlnirea a început de pe 1 iulie şi se va termina mâine, 14 iulie. Ziua de miercuri, 11 iulie, a fost destinată vizitării zonelor umede protejate de pe teritoriul României. Astfel, participanţii la congr